Ministerul Energiei: Prelungire a apelului de proiecte pentru sprijinirea investiţiilor în stocarea energiei electrice

Ministerul Energiei

Termenul pentru apelul de proiecte în domeniul stocării energiei electrice a fost prelungit cu 30 de zile, potrivit anunţului făcut de Ministerul Energiei.

Anunţul a fost făcut marţi de către minister şi prevede prelungirea, până la 17.02.2025, a apelului de proiecte din cadrul Programului-cheie nr. 1 - Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei- “Sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanţare din Fondul pentru modernizare”, scrie news.ro.

Solicitanții eligibili în cadrul apelului de proiecte sunt:

  • operatorii economici de tip Societăți (microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii și întreprinderi mari, exclusiv întreprinderi nou înființate);
  • regiile autonome, legal constituite în conformitate cu legislația națională sau în conformitate cu legislația specifică din statul membru a cărei naționalitate o dețin și înregistrate la ONRC în România până la data primei plăți din ajutorul de stat acordat.

Nu sunt eligibili solicitanții care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii.

Condiţiile de desfăşurare a apelului şi toate documentele aferente acestuia rămân neschimbate şi pot să fie accesate la adresa: 

https://energie.gov.ro/sprijinirea-investitiilor-in-dezvoltarea-capacitatilor-de-stocare-a-energiei-electrice-baterii-cu-finantare-din-fondul-pentru-modernizare-program-cheie-1-surse-regenerabile-de-energie-si/.