Producția la strugurii de masă în județul Prahova a fost mult redusă din cauza înghețului din primăvară, însă calitatea este peste media ultimilor cinci ani, susțin specialiștii. Viile au fost afectate de înghețul din primăvară. Estimările arată că de pe un hectar se va recolta probabil ceva mai mult de jumătate din cantitatea de struguri de anul trecut.
Directorul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Prahova, Viorel Simion, a declarat, pentru Agerpres, că producția medie de anul acesta la struguri de masă ar fi de 1.800 de kg/ha la strugurii de masă, față de 3.100 kg/ha în 2024.
Această categorie a fost mai afectată de înghețul de primăvară decât strugurii de vin, unde producția medie estimată este de 3.500 kg/ha, față de 3.600-3.700 kg/ha anul trecut.
Pe de altă parte, calitatea strugurilor este superioară.
„Privind retrospectiv, putem spune că 2025 este un an memorabil, în primul rând prin înghețurile din aprilie care au rămas în memoria viticultorilor. Din punct de vedere calitativ însă, strugurii obținuți s-au situat peste media ultimilor cinci ani, aducând promisiunea unor vinuri elegante, concentrate și de mare expresivitate. Din punct de vedere cantitativ, pierderile au fost evidente, iar viticultorii au avut de suferit', a declarat, pentru sursa citată, oenologul Sabin Baniță.
VIDEO 🎦 Stadiul lucrărilor pe „Drumul lui Bachus”. Constructorul pregătește al doilea șantier
Acesta subliniază că zilele de primăvară cu temperaturi sub zero grade Celsius au compromis parțial recolta, mai ales pentru soiurile timpurii cu coacere devreme - Fetească Neagră, Fetească Albă, Chardonnay, Pinot Noir și Sauvignon Blanc fiind printre cele mai afectate. „A urmat o primăvară ploioasă, benefică pentru Dealu Mare, care a reconstituit o parte din rezerva de apă din sol și a permis viței de vie să urmeze un ciclu vegetal relativ normal. În zonele afectate de îngheț însă, pierderile de rod au fost considerabile, situându-se între 50 și 80%”, a precizat acesta.
Lipsa precipitațiilor în luna august a determinat o evoluție mai rapidă a coacerii strugurilor, așa că în majoritatea cramelor din Dealu Mare culesul a început, însă de la finalul lunii trecute.
Sabin Baniță spune că recolta este cu 15-30% mai mică, în funcție de zonă, iar cererea destul de mare, așa că, în special la soiurile albe, prețul a crescut semnificativ peste media ultimilor cinci ani.
Sursa foto: depositphotos.com