Un restaurant din Ploiești anunță că se redeschide pentru clienți

Un restaurant din Ploiești anunță că se redeschide pentru clienți
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

După mai bine de două luni de când și-au redus activitatea, limitându-se la onorarea comezilor la domiciliu, sau chiar s-au închis de tot, restaurantele se pregătesc pentru redeschidere.

La Ploiești, primul anunț în acest sens a fost făcut de Akua Garden.

"Stimati oaspeti,

Industria Horeca isi reia activitatea dupa mai bine de 2 luni de pauza. Asadar, incepand cu 1 iunie, #AkuaGarden redeschide portile pentru dumneavoastra. Aceasta data reprezinta un nou inceput pentru noi. Speram ca vestile noastre bune sa va gaseasca sanatosi si plini de viata. Va multumim pentru loialitate si pentru numeroasele mesaje de incurajare din aceasta perioada! Asteptam cu nerabdare sa va fim din nou gazde primitoare, respectand, inainte de orice, prevederile legale in vigoare" este mesajul publicat duminică, de reprezentanții localului, pe pagina de Facebook.

Potrivit anunțurilor oficiale făcute până acum, luna iunie ar putea aduce întâi deschiderea teraselor, iar ulterior deschiderea restaurantelor. De la 1 iunie, românii s-ar putea bucura de o nouă relaxare a restricțiilor, dacă în urma măsurilor la care s-a renunțat din 15 mai nu se constată o creștere semnificativă a numărului de infectări cu Covid-19.

Sursa foto: Facebook

Image