9 unităţi de învăţământ din Prahova reiau cursurile sub scenariul roşu, 233 sub cel galben

9 unităţi de învăţământ din Prahova reiau cursurile sub scenariul roşu, 233 sub cel galben
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Autorităţile au creat trei scenarii pentru începerea anului şcolar 2020-2021, mergând de la derularea cursurilor în totalitate în unităţile de învăţământ şi până la desfăşurarea lor online. În această ultimă categorie, considerată scenariul roşu, urmează să intre nouă unităţi din Prahova, printre care şi trei din Ploieşti.

Potrivit informaţiilor transmise miercuri de Prefectura Prahova, nouă unităţi din judeţ sunt incluse în scenariul roşu. Cele mai multe dintre acestea se află în localităţi unde, conform raportării de la Ministerul Sănătăţii, rata de infectare cu COVID-19 depăşeşte considerabil 3 cazuri la mia de locuitori. În cazul celor trei unităţi din Ploieşti, explicaţia este alta, toate trei fiind cu profil sanitar, ceea ce ar fi presupus prezenţa cursanţilor în unităţi medicale, activitate suspendată momentan.

Astfel, conform anunţului, cele nouă unităţi din scenariul roşu sunt: 1. Scoala Gimnazială Talea, 2. Grădinița cu P.N. Talea 3. Școala Postliceală Fortuna Ploiesti, 4. Scoala Postliceala FEG Ploiesti, 5. Scoala Postliceala Sanitara Sf. Vasile Ploiesti, 6. Scoala Profesională Starchiojd, 7. Grădinița cu P.N. Gârbeasca, 8. Grădinița cu P.N. Starchiojd, 9. Grădinița cu P.N. Valea Anei.

415 unități vor începe sub scenariul verde, iar 223 sub cel galben, a mai anunţat Prefectura Prahova.

Scenariul 1: participarea zilnică (față-n față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

Scenariul 2: participarea zilnică (față-n față)) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

Scenariul 3: participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Image