ADMITERE LICEU. Lista completă a claselor a IX-a aprobate în Prahova, în acest an, și numărul de locuri alocat fiecărei specializări

admitere liceu clasa a IX-a

ADMITERE LICEU. Ghidul candidatului a fost publicat de Inspectoratul Școlar Județean Prahova.

Ghidul candidatului, elaborat și publicat de ISJ Prahova, este disponibil on-line și urmează să fie distribuit, sub formă de broșuri, și în școlile din județ. Acesta include detalii despre metodologia admiterii la clasa a IX-a, pentru fiecare tip de învățământ, dar și calendarul admiterii, precum și o listă detaliată a claselor și specializărilor. Sunt menționate, de asemenea, ultimele medii de admitere de anul trecut, la fiecare clasă în parte, astfel încât candidații să-și evalueze cât mai bine șansele în funcție de notele pe care le vor obține la Evaluarea Națională.

Fișele de opțiuni pentru admitere vor fi completate în perioada 14 - 21 iulie, iar repartizarea computerizată în cadrul primei etape este programată pe 23 iulie. 

În anul școlar 2025 - 2026 sunt disponibile, la clasa a IX-a, peste 5.000 de locuri în învățământul liceal de stat, peste 1.000 în învățământul profesional de stat, dar și mai multe clase în învățământul dual, învățământul special și învățământul privat.

Ghidul candidatului a fost publicat AICI.