ADMITERE ÎN COLEGIILE MILITARE. Joi au fost afișate rezultatele inițiale ale repartizării

admitere colegii militare

ADMITERE LICEU. Au fost aproximativ doi candidați care au concurat pe fiecare loc scos la concurs, anul acesta, la colegiile militare. Primele rezultate ale repartizării au fost afișate joi.

Cele mai mari medii au fost la Breaza. Pe locurile de la „Dimitrie Cantemir” au intrat elevi cu medii între 8,32 și 10.

Tot la Breaza a fost admis și candidatul prahovean cu cea mai mare medie: un absolvent de la Liceul „Carol I” Plopeni (9,76). 

Candidatul din județ cu cea mai mică medie admis într-un colegiu militar a fost repartizat la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.

La nivel național, cea mai mică medie cu care a fost ocupat un loc, anul acesta, la admiterea în colegiile militare, a fost 7,85, conform rezultatelor inițiale publicate AICI.

Până cel târziu mâine, candidații admiși trebuie să confirme locul sau să se retragă, urmând apoi redistribuirea celor declarați inițial respinși. Rezultatele finale vor fi anunțate luni, 15 iulie.