Ministerul Educaţiei pregăteşte măsuri pentru o aşa-zisă eficientizare a activităţii în unităţile de învăţământ începând din anul şcolar 2018-2019, care ar urma să includă comasări de şcoli şi grădiniţe şi, automat, desfiinţarea unor catedre. În acest context, la nivel naţional au apărut temeri că sute de profesori riscă să îşi piardă, din toamnă, locurile de muncă. În Prahova, susţin factorii de decizie, oamenii nu au de ce să fie îngrijoraţi. Cel puţin asta au anunţat, astăzi, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, care spun că, dimpotrivă, încă se mai caută profesori titulari în plus faţă de cei existenţi.
Se vor comasa, totuşi, unele clase sau unele unităţi mici îşi vor pierde personalitatea juridică, însă profesorii care ar rămâne afară vor fi repartizaţi în alte şcoli.
Horia Toma, inspector general adjunct al ISJ Prahova, a declarat astăzi că vor exista comasări de clase şi respectiv grupe de grădiniţă, la câteva unităţi cu un număr foarte redus de copii şi unde primăriile dispun de microbuze şcolare, însă a dat asigurări că nu vor fi modificări majore şi că, după toate calculele făcute până acum, niciun profesor titular nu are postul ameninţat. Aceeaşi variantă a ajuns şi la nivelul sindicaliştilor, liderul Sindicatului "Şcoala Prahovei", Ion Duţă, confirmând că toate discuţiile purtate până acum merg pe ideea păstrării locurilor de muncă existente la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţ.
"De la bun început, amintesc că reţeaua şcolară e stabilită de consiliile locale, desigur cu avizul nostru. Noi suntem acum în perioada în care consiliile locale ne-au făcut nişte propuneri, noi am dat avize, în general respectând propunerile făcute. Pot să vă spun că sunt unităţi care, coborând sub numărul de 300 de elevi prevăzut de Legea educaţiei naţionale, îşi pierd personalitatea juridică, adică nu mai au conducere de sine stătătoare, ele devin structuri în subordinea altor unităţi, însă copiii continuă să îşi desfăşoare programul în localurile respective, cu profesorii respectivi", a afirmat inspectorul general adjunct Horia Toma, care a dat şi câteva exemple.
În momentul de faţă, în Prahova învaţă aproximativ 100.000 de elevi, număr în constantă scădere de la un an la altul, odată cu factorii demografici care afectează populaţia judeţului. Tot aici există aproximativ 600 de unităţi de învăţământ, dintre care doar undeva la 220 au personalitate juridică, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar, care mai precizează că la nivelul întreguluio judeţ sunt prevăzute în schema aprobată de Ministerul Educaţiei pentru actualul an şcolar aproape 9.000 de posturi, cu tot cu personalul auxiliar, plus aproape 340 în învăţământul special.
"Nu vor fi unităţi închise, dar vor fi clase comasate. Situaţiile acestea nu cred că sunt mai multe de 15-20. În primul rând, când am luat această decizie ne-am informat dacă primăria localităţii respective are microbuz şcolar", a adăugat reprezentantul ISJ Prahova.
În privinţa posturilor din sistem începând din 2018-2019, Inspectoratul Şcolar Judeţean anunţă că profesorii titulari n-au niciun motiv de îngrijorare. Ba, mai mult, Ministerul a aprobat pentru anul şcolar care va începe din septembrie un număr mai mare de posturi, motivat de necesitatea angajării de profesori de educaţie fizică şi pentru clasele I-IV. În cazul restângerilor de clase care ar lăsa unii profesori fără normă, angajaţii din sistemul de educaţie vor avea prioritate să îşi aleagă din posturile disponibile în alte părţi.
"Nu avem unităţi şcolare care se închid. Avem, totuşi, clase care se comasează, aşa cum am avut şi în anii trecuţi. Cauzele sunt multiple. În primul rând, se comasează pentru a se încadra în bugetul alocat, care se stabileşte pe baza costului standard pentru fiecare elev. De asemenea, avem clase care se comasează din cauza numărului prea mic de elevi, mai jos de minimul prevăzut de lege pe fiecare ciclu de învăţământ. Şi avem clase care se comasează şi din cauza condiţiilor strict tehnice, adică a localurilor. Când într-o comună ai mai multe localuri şi unul dintre ele oferă cele mai bune condiţii, e normal că treci două-trei clase, cu microbuzul, într-un local funcţionabil, în care s-a investit şi care poate duce la desfăşurarea normală a unui proces educativ", a declarat Ion Duţă, liderul Sindicatului "Şcoala Prahovei".