Doi elevi pasionați de fizică, astronomie și astrofizică au adus primele medalii, anul acesta, la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Breaza.
Elev Dimitrie Mitroi și elev fruntaș Nicola Vlad au reprezentat colegiul de la Breaza la Concursul Naţional de Fizică, Astronomie şi Astrofizică „Marin Dacian Bica”, pe care l-au încheiat cu medalii de aur oferite de Societatea Științifică “CYGNUS” afiliată UNESCO. De asemenea, la secțiunea Fizică, au obținut Premiul III, la clasa a IX-a, și Mențiune, la clasa a X-a. Diplomele au fost oferite de Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Daria Ruse (C. N. M. „Dimitrie Cantemir” Breaza), dublă performanță la olimpiadele naționale din acest an
„Sunt primele rezultate notabile adjudecate în anul 2025 de cei doi performeri.
Pasionați de științele exacte și dornici să știe cât mai multe despre elementele componente ale Universului, tinerii cantemiriști s-au evidențiat atât la proba teoretică cât și la susținerea lucrării științifice”, au precizat reprezentanții colegiului militar de la Breaza.
Pregătirea celor doi elevi a fost coordonată de prof. Adrian Mehedinți.
Concursul s-a derulat în cadrul Tabărei Naţionale de Fizică, Astronomie şi Astrofizică ,,MARIN DACIAN BICA” de la Vatra Dornei, judeţul Suceava, organizate în perioada 3 - 7 ianuarie, care a reunit liceenii militari pasionați de fizică, astronomie și astrofizică. Programul a inclus seri de observații astronomice cu ajutorul telescoapelor și lunetelor, dar și rezolvări de probleme complexe.
Admitere la clasa a IX-a, în colegiile militare. Anul acesta sunt scoase la concurs peste 800 de locuri