Ministrul Educației confirmă simularea de la clasa a VII-a și propune simulări în fiecare an de la a IX-a până la a XII-a

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că și elevii de clasa a VII-a vor susține, în acest an, simularea Evaluării Naționale. Informația apărse acum câteva zile în spațiul public, sub forma unor draft-uri obținute pe surse, ale proiectelor de ordin ce urmează să fie semnate în curând.

Mai mult decât atât, ministrul ia în calcul să introducă simulări și la fiecare clasă de liceu, începând de la IX-a. "Avem evaluări la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, acum facem simulare la VII-a, avem evaluare la a VIII-a și ne-ar mai trebui ceva, că în liceu, de la clasa a IX-a până la clasa a XII-a nu avem deloc. Poate facem simulare în fiecare an, ca să creștem presiunea cumva asupra lor să se pregătească pentru examenul final. Poate creștem numărul de ore remediale", a declarat Andronescu.

Citiți și: Ministerul Educației introduce simulare și la clasa a VII-a. Testările vor avea loc la jumătatea lunii martie

Aceasta spune că este nevoie urgent de măsuri, invocând rezultatele slabe de la examenele naționale.

Citiți și:  Testele-grilă ar putea fi introduse, din 2020, la Bac și Evaluarea Națională. Testarea pilot a acestora se va face luna viitoare, la a VII-a și a XI-a

"Vă rog să încercăm să dezbatem și să aducem idei care să aducă un plus în școală. Nu înseamnă că dacă aruncăm o idee în piața publică și încercăm să o dezbatem aceea a și devenit decizie. Toți ne-am uitat la rezultatele de la Evaluarea la clasa a VIII-a. Nu putem accepta că, din 142.000 de elevi câți s-au înscris la examen, 55.000 au luat note mai mici de 5 la Matematică. Eu nu pot să accept. Și atunci mă uit: ce am putea să facem ca să scăpăm de aceste rezultate slabe? Dacă ne uităm la examenul de Bacalaureat, o să vedem același lucru. Că avem licee unde promovarea la Bacalaureat este peste 95% și licee unde este zero sau între zero și 25%. Trebuie să ne uităm și să așteptăm în fiecare an aceste rezultate? Nu, să vedem cum am putea să le ameliorăm", a declarat Ecaterina Andronescu.

 

 

Image
Image
Image