Ministrul Educației propune prelungirea duratei anului școlar, din toamna anului viitor. Una dintre variante ar fi reducerea vacanței de vară la o lună

Vacanta de vara va fi scurtata, din anul scolar 2022 - 2023
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, se gândește la o nouă modificare importantă a structurii anului școlar. Acesta analizează variante de prelungire a duratei perioadei de cursuri, invocând nevoie de a recupera pierderile suferite în timpul pandemiei, dar și faptul că România este printre ultimele țări europene din punctul de vedere al duratei cursurilor. 

“Începând din toamna anului 2022, vom face tot posibilul, vom prezenta argumente, în așa fel încât să fie acceptate de profesori, de părinți, de elevi, de decidenți, pentru că avem nevoie de o perioadă mai mare de cursuri. Avem nevoie de timp pentru recuperarea pierderilor. Propunerea pe care am făcut-o și pe care am motivat-o - da, din toamna anului 2022, un an școlar mai lung. Cu siguranță vacanța de vară va fi mai scurtă. Suntem printre ultimele țări europene din punct de vedere al duratei cursurilor. Pierderile suferite pe perioada crizei sanitare au fost foarte mari, nu numai în România, este drept, ele vor trebui să fie recuperate în timp. Pentru asta, mai mult decât oricând, este nevoie de o durată mai mare a perioadei de cursuri”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi 24.

Ministrul a mai declarat că împărtășește părerea fostului șef de la Educație, Daniel Funeriu, că e nevoie de o durată mai mare a perioadei de cursuri, ceea ce înseamnă implicit o vacanță de vară mai scurtă.

Daniel Funeriu susține ideea ca vacanța de vară să aibă doar o lună. Cu privire la această posibilitate, Sorin Cîmpeanu nu a dorit să se pronunțe, dar a fost foarte clar în privința faptul că vacanța mare va trebui scurtată.

 

Image