Ministrul Educației: Probele scrise ale EN și Bacalaureatului, în luna iulie, dintr-o programă care nu include conținuturile din semestrul al II-lea

Ministrul Educației: Probele scrise ale EN și Bacalaureatului, în luna iulie, dintr-o programă care nu include conținuturile din semestrul al II-lea
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministrul Educației a susținut, marți, o declarație de presă, în care a anunțat că, din datele de la acest moment, probele scrise ale Evaluării Naționale și Bacalaureatului ar putea fi organizate în luna iulie, iar programa nu va include materia care ar fi trebuit predată în semestrul al II-lea.

Monica Anisie a precizat că a semnat ordinul care anulează, în schimb, simulările examenelor naționale, concursurile și olimpiadele școlare, sesiunile speciale ale Evaluării Naționale și Bacalaureatului, dar și evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a.

Principalele declarații ale ministrului Educației (LIVE TEXT):

> Data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România și de măsurile comunicate de CNSSU

> În contextul informațiilor deținute până în prezent, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor în preuniversitar și universitar după încetarea stării de urgență și asigurarea măsurilor ca elevii și studenții cadrele didactice să fie în siguranță

> În funcție de data reluării cursurilor, probele scrise ale EN și Bacalaureatului ar putea fi organizate în luna iulie

> Programa nu va cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea.

> Am emis și un ordin de ministru prin care am anulat simulările examenelor naționale, evaluările naționale la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a, dar și olimpiadele și concursurile speciale.

> Sesiunea specială a Evaluării Naționale și cea a Bacalaureatului sunt anulate.

> Situația școlară va  putea fi încheiată cu minim 2 note la care se adaugă nota din teză, unde este cazul.
Subiectele pentru teze, doar din materia predată până la 11 aprilie.

> Calendarele înscriere pregătitoare, înscriere grădiniță, mobilitate personal didactic vor fi modificate.

> În privința învățământului universitar, activitățile se vor desfășura în mediul on-line, cu excepția celor care necesită laborator sau proiect. Acestea vor fi recuperate modular, intensiv, după încetarea stării de urgență.

> Admiterea la licență, după susținerea Bacalaureat

> Admiterea la masterat, după susținerea examenului de licență.

Toate aceste măsuri luate de comun acord cu partenerii educaționali pot suferi modificări în funcție de hotărârile luate de CNSSU.

 

 

Image