Ministrul Educației a aprobat, prin ordin, o nouă metodologie pentru evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, documentul fiind publicat miercuri în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației, Daniel David, anunța, recent că își dorește modificarea acestor evaluări, în sensul că ele „ar trebui să măsoare mai multe competențe” și ar trebui să conțină și „itemi în logica PISA, adică folosirea conținuturilor în viața de zi cu zi”. Noutățile sunt cuprinse în noua metodologie publicată în Monitorul Oficial:
„Testele pentru EN-II-IV-VI se elaborează de către CNCE, ținând seama de următoarele cerințe:
a) să fie formulate clar, precis și în strictă concordanță cu programele școlare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu;
b) să aibă un nivel mediu de dificultate; c) să vizeze și aspecte concrete — cunoștințe, deprinderi, atitudini, valori — aplicabile, conectate la viața de zi cu zi a elevilor”.
Ministerul Educației a anunțat că elementele de noutate în raport cu anii anteriori sunt reprezentate de:
- cerința ca sarcinile de evaluare/itemii testelor ce vor fi administrate elevilor aflați la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a să vizeze mai accentuat aspecte concrete (cunoștințe, deprinderi, atitudini, valori), aplicabile, conectate la viața de zi cu zi a elevilor;
- posibilitatea de a extinde competențele evaluate pentru o relevanță curriculară mai mare;
- accentuarea rolului formativ al acestor evaluări prin impactul asupra școlii și asupra educației personalizate la nivelul fiecărui copil (inclusiv cu implicarea părinților în asimilarea comprehensivă a rezultatelor).
BURSE ȘCOLARE. Noua metodologie a fost aprobată de Guvern. Limită de beneficiari, pe fiecare clasă
„În anul școlar 2025 - 2026, în cadrul acestor evaluări (EN II - IV - VI), în vederea realizării cerințelor vizând aplicabilitatea în viața de zi cu zi a elevilor, se pilotează itemi care vizează competențe de alfabetizare funcțională cu aplicații practice, inclusiv din alte arii curriculare. În acest mod, evaluările vor reflecta noua abordare curriculară prin care subiectele vizează și aspectele concrete ale aplicării în viața elevilor de zi cu zi a cunoștințelor, deprinderilor, atitudinilor și valorilor construite în procesul de învățare. Extinderea, prin evaluare/testare a competențelor evaluate, în direcția noii logici a învățării, cu focalizare pe aplicare și transfer în contexte noi a cunoștințelor, pe mobilizarea cunoștințelor pentru rezolvare de situații-problemă, pe formulare de opinii și argumentare ca antrenare a gândirii critice aplicate și dincolo de disciplinele școlare, în învățarea pentru viață, va furniza date, informații obiective atât profesorilor de la clasă, cât și unității de învățământ, fundamentând feedbackul personalizat către elev, către părinte și către comunitatea educațională.
Această abordare sistematică, graduală, adaptată nivelului de vârstă al elevilor, țintește nu doar rezultate și o mai bună performanță sistemică la studiile comparative internaționale la care participă România (de ex.: OECD-PISA, IEA-TIMSS, IEA-PIRLS etc.), ci și concentrarea programatică pe responsabilizarea pentru propria învățare, pe conștientizarea punctelor tari și a celor ce necesită efort pentru propria dezvoltare, pentru atingerea propriului potențial, pe internalizarea principiului învățării pe tot parcursul vieții, pe orientarea către o carieră și o viață împlinite”, precizează comunicatul transmis de Ministerul Educației.
Calendarul evaluărilor naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, în anul școlar 2025 - 2026