Orele remediale din luna mai nu au fost plătite nici acum

Orele remediale din luna mai nu au fost plătite nici acum
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cadrele didactice încă așteaptă banii pentru orele remediale din luna mai. Ministrul Educației a explicat că întârzierile sunt cauzate de verificarea rapoartelor, proces care a scos deja la iveală unele nereguli.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, marți, că orele remediale pentru luna mai 2021 vor fi achitate integral luna viitoare. Până acum, cadrele didactice au primit doar o parte din bani.

„Termenul de plată pe care l-am dat iniţial a fost depăşit demult şi mi-am cerut şi scuze profesorilor care au făcut aceste ore remediale şi încă nu şi-au primit aceste drepturi salariale pentru care există resurse financiare. Un nou termen ar trebui să fie luna viitoare”, a spus ministrul Educaţiei, într-o intervenție la Digi 24. Acesta a adăugat că, pentru orele din aprilie 2021, plata a fost făcută.

Plățile pentru orele remediale, întârziate de verificări

„Există un proces foarte greoi de verificare. Trebuie să facem ceva cu această birocraţie şi această alfabetizare funcţională. Am văzut cu ochii mei rapoarte care se finalizau cu 731 lei care trebuie să fie plătiţi. De unde 731 lei, când am anunţat un cuantum de 100 lei pe oră? Un raport nu poate fi de 731 lei. Poate fi de 700 lei, 800 lei, 1.000 lei. Şi totuşi, am văzut rapoarte de 731 lei, evident, aberante”, a precizat ministrul, pentru sursa citată.

 

Image