DOCUMENT 👉 Procedură pentru distribuirea elevilor în clase. Părinții nu pot alege clasa, dascălii nu-și pot alege copiii

procedură distribuire elevi
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministerul Educației a publicat, în transparență, procedura de distribuție aleatorie a antepreșcolarilor/ preșcolarilor/elevilor în formațiunile de studiu, la început de nivel. Aceste reglementări ar împiedica părinții s aleagă clasa în care va fi repartizat copilul, la fel cum ar trebui să-i împiedice pe dascăli pe să-și aleagă elevii/copiii pe care îi vor avea în clase/grupe.

„Unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să distribuie în mod echitabil, în formațiuni de studiu, și următoarele categorii de antepreșcolari/preșcolari/elevi: copiii cu cerințe educaționale speciale, cei care repetă anul școlar, cei care nu au parcurs ciclul preșcolar sau l-au parcurs incomplet, cei a căror limbă maternă diferă de limba de predare, cei transferați dintr-o altă țară/ unitate de învățământ/clasă, precum și pe cei admiși pe locurile distinct alocate candidaților cu cerințe educaționale speciale sau pe locurile speciale pentru romi.

Art. 2 - Dispozițiile prezentei Proceduri de distribuție aleatorie a antepreșcolarilor/ preșcolarilor/elevilor în formațiunile de studiu se aplică în unitățile de învățământ cu grupe de nivel antepreșcolar și/sau preșcolar, precum și în cele cu clase de învățământ primar, gimnazial și liceal în care se constituie cel puțin două formațiuni de studiu la grupele/clasele de început de nivel: grupa mică, clasa pregătitoare, clasa a V-a, clasa a IX-a din același domeniu/ cu aceeași specializare.

Art. 3 - Unitatea de învățământ elaborează propria procedură privind repartizarea antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor înscriși în grupele/clasele de început de nivel: grupa mică, clasa pregătitoare, clasa a V-a, clasa a IX-a, cu respectarea prevederilor prezentei proceduri, și o afișează pe pagina de internet proprie sau la avizierul unității de învățământ.

Art. 4 - Consiliul de administrație al unității de învățământ stabilește/elaborează o procedură internă pentru repartizarea aleatorie a cadrelor didactice care preiau antepreșcolarii din grupa mică în educația timpurie, elevii din clasa pregătitoare în învățământul primar, elevii din clasa a V-a în învățământul gimnazial, elevii din clasa a IX-a în învățământul liceal în anul școlar respectiv, cu respectarea prevederilor legale și cu asigurarea principiilor: transparenței, nondiscriminării și desegregării școlare”, propune Ministerul Educației.

Conform proiectului de ordin, consiliul de administrație al unității de învățământ va opta pentru una dintre variantele de constituire a formațiunilor de studiu în clasa pregătitoare, fie în ordine alfabetică, fie prin tragere la sorți. Procedura detaliază, pentru fiecare caz în parte, cum trebuie rezolvate situațiile care pot apărea, de exemplul cele în care este vorba despre repartizarea unor frați gemeni sau a copiilor cu cerințe educaționale speciale.

Proiectul cu noua procedură poate fi consultat AICI.

 

Image