Scandal național pornit de la presupusa temă corectată greșit de un învățător din Iași

Postarea părintelui unui elev de clasa a II-a de la Colegiul "Mihai Eminescu" din Iași a devenit virală, pe rețelele de socializare, bărbatul reclamând că învățătorul copilului său ar fi corectat greșit exercițiul rezolvat de cel mic, evaluat astfel cu "suficient". În sprijinul acuzațiilor sale, bărbatul a postat și o poză cu pagina pe care se regăseau corecturile.

Citiți și:  Tema unui elev din Iași, corectată greșit de învățător

Ulterior, însă, alți părinți au acuzat că totul a fost făcut cu rea-voință, aspectele semnalate fiind scoase din context. Pe internet au apărut și fotografii cu alte caiete și exercițiul integral, a cărui cerință presupunea copierea unui text scris greșit și, apoi, transcrierea acestuia, cu corecturile de rigoare.

"Pentru toti prietenii mei care au dat share povestii cu invatatorul de la clasa a II-a si cuvantul "patinuar", iata lamuririle pe care le-am obtinut nu numai de pe pagina USLIP Iasi cat si de la colegi ai domnului invatator.

  1. Domnul invatator in cauza este un invatator cu vechime, cu o lunga cariera ireprosabila.
  2. Corectura fotografiata este scoasa din context, intrucat aceasta se refera la respectarea cerintelor exercitiului. Exercitiul cerea ca elevul sa copieze de pe tabla textul cu erorile incluse, iar mai apoi sa le sublinieze si sa le corecteze. Elevul in cauza nu a respectat cerintele de baza ale exercitiului. Desigur, scos din context, totul arata altfel. Probabil, daca fotografia ar fi inclus toata pagina, contextul ar fi relevat cu totul alta realitate. (intre timp am primit si o fotografie publicata de un alt parinte, cu exercitiul copiat si rezolvat corect, pe care o atasez aici.)
  3. Se pare ca exista o istorie lunga de comportament inacdevat a acestui parinte fata de cadrele didactice, de la hartuire, pana la agresiune. (Aceasta informatie am primit-o si de la colegi ai domnului invatator.)

M-am abtinut sa comentez ieri pe aceasta tema, intrucat am fost si eu cadru didactic si stiu ca de multe ori se intampla asemenea atacuri, scoase din context, iar mai apoi mediatizate pe social media cu rea-vointa, care supun cadrele didactice la o presiune si la o judecata publica mai ceva ca procesele vrajitoarelor din Salem.

Nu de foarte mult timp, tot online-ul se ralia innebunit cu profesoara care a predat cuvantul "foot" - doar ca povestea ei a fost spusa din alt punct de vedere. Si am aflat cu totii ca si in acest caz comentariile din social media au exagerat, au facut din tantar armasar, deoarece comunicatul Inspectoratului Scolar Cluj a afirmat clar ca asemenea plangeri fara temei nici macar nu sunt luate in seama, asa cum nu a fost luata nici cea discutata cu infocare in online.

In concluzie, eu zic sa incercam cu totii sa fim mai ponderati in judecatile pe care le aruncam din prastie in social media. Toti am gresit incinzandu-ne pe cate o problema sau alta si cred ca toti am trait macar o data un moment in care explicatiile reparatorii ne-au facut sa ne simtim putin rusinati de impulsivitatea noastra.

V-as ruga insa, de data asta, sa dati share si la aceasta postare, sa incercam sa reparam macar putin din raul facut unui DASCAL" este una dintre postările apărute, ieri, în apărarea cadrului didactic.

USLIP Iași a luat atitudine, în cursul zilei de marți, acuzând o relație tensonată mai veche între părinte și școală.

Deși a manifestat, inițial, o poziție fermă față de acuzațiile apărute în spațiul public, sindicatul a șters ulterior postarea în care apărea comunicatul de presă (LINK AICI).

La nivelul unității de învățământ n care a fost semnalat cazul a fost demarată o anchetă internă.

Cu privire a acest subiect, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a reacționat, marți, mergând până la a cere evaluarea cadrului didactic acuzat, pentru a se vedea dacă mai poate rămâne la catedră.

"Regret nespus şi o să mă interesez ce caută doamna aceea învăţătoare sau ce o fi domnia sa, care corectează scrisul corect al unui copil. M-a revoltat şi pe mine. (...) "Să o trimitem pe doamna într-un program de evaluare, să vedem dacă mai poate rămâne la catedră, dacă ştie să scrie corect româneşte sau nu, acest lucru aş vreau eu să o întreb, şi să aflu ce a făcut directorul când a văzut acest lucru. (...) Să vedem după evaluare ce rezultă. Lăsaţi-mă să fac evaluarea, nu e un subiect care se închide aici. Eu sunt preocupată de faptul că încrederea în şcoala românească nu e la cotele normale pentru ca părinţii să fie convinşi că îşi trimit la şcoală copiii către profesori de la care au ce învăţa. Situaţia de acolo să o rezolvăm punctual şi să nu îi omorâm pe ceilalţi. (...) Primul lucru ca să îţi recunoşti un derapaj este să îţi recunoşti greşeala. (...) Aş pleda pentru rolul pe care directorul îl are în rezolvarea punctuală, în rezolvarea unor asemenea situaţii. Eu nu cred că directorul nu ştia cum scria acest domn învăţător şi de aceea nu am cum să mă uit cu ochii larg deschişi şi senini şi la directorul şcolii", a precizat ministrul Educaţiei, citat de Agerpres.

Image
Image
Image