Rompetrol în parteneriat cu Primăria Blejoi a dat în folosință trei locuri de joacă în comuna prahoveană.
“Cei 700 de copii înscriși în învățământul școlar și preșcolar beneficiază acum de o suprafață desfășurată de 400 mp, la cele mai înalte standarde de calitate și siguranță în vigoare, amenajată cu bănci, tobogane, leagăne, balansoare și alte ansambluri de joacă”, au anunțat reprezentanții Rompetrol.
{showtime 106}Colaborarea cu autoritățile din Blejoi s-a derulat ca parte din strategia de responsabilitate socială a companiei și își propune să contribuie la Obiectivul de Dezvoltare Durabilă al Națiunilor Unite pentru Orașe și Comunități Durabile (SDG 11).
La începutul anului, alte patru locuri de joacă au fost finalizate în municipiul Ploiești, pe străzile Grigore Cantacuzino, Triumfului, Griviței și Cameliei, cu o suprafață amenajată desfășurată de 1269 mp.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!