Joi, 06 Iunie 2019 18:31

VIDEO | Aproape 200 de familii din Prahova primesc ajutoare de urgenţă în urma calamităţilor

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Familiile care au avut locuinţele afectate de inundaţiile produse la finalul lunii mai urmează să primească ajutoare de urgenţă, din partea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Autorităţile din Prahova au aprobat, joi, o listă cu aproape 200 de beneficiari, sumele fiind cuprinse între 1.500 şi 3.000 de lei de familie. Lista include şi două familii care vor primi ajutoare de înmormântare.

Reunit joi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat o hotărâre care vizează acordarea de ajutoare de urgenţă pentru 193 de familii din Prahova care au locuinţele afectate, cu menţiunea că în câteva localităţi încă se mai fac evaluări iar lista urmează să mai fie completată, cel mai probabil săptămâna viitoare.

Valoarea totală a ajutoarelor care urmează să fie acordate se ridică la 396.000 de lei.

CITIŢI ŞI:

Afectată de viitură, casa unei familii din Sângeru a fost lovită şi de o rachetă antigrindină

În urma primelor verificări în teren, comisiile mixte, care au inclus reprezentanţi de la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, au raportat 193 de case afectate de calamităţi, 7 dintre ele într-o proporţie de peste 90%, 172 într-o proporţie de peste 50% şi 14 într-un stadiu de sub 50%. În funcţie de stricăciuni, aceste familii vor primi între 1.500 şi 3.000 de lei, a afirmat Narcis Toboc, directorul AJPIS Prahova. Acesta a precizat că banii vor veni dintr-un fond al Ministerului Muncii şi urmează să ajungă la beneficiari în cel mult o lună. Suplimentar, două familii vor primi şi ajutoare de înmormântare. Este vorba despre familia bărbatului luat de viitură la Nistoreşti, respectiv despre părinţii celor patru copii înghiţiţi de ape la Sângeru. În ambele cazuri se acordă câte 5.000 de lei de familie, reprezentantul AJPIS explicând că legislaţia aplicată în aceste situaţii nu face o distincţie în funcţie de numărul de membri care au decedat.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

VIDEO | Încă două familii din Sângeru care au avut casele afectate de viitură vor primi containere modulare

VIDEO | Autorităţile din Prahova cer peste 64 de milioane de lei pentru reparaţii la drumuri şi poduri în urma calamităţilor de vineri

"Aceşti bani sunt doar ca să le mai aline un pic din suferinţă oamenilor care au fost afectaţi de calamităţile naturale. Va mai exista o şedinţă a CJSU săptămâna viitoare. Sumele pe care le discutăm acum nu sunt pentru reconstruirea caselor, sunt ajutoare de urgenţă. De aceea nici nu contează în acest moment dacă aveau sa nu autorizaţii de construire sau asigurări de locuinţă", a explicat prefectul Mădălina Lupea în timpul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

MAI MULTE DETALII AICI:

Unul dintre cei patru copii luați de viitură, la Sângeru, în continuare căutat de pompieri. Operațiunea a intrat în a patra zi

VIDEO | Bărbatul dispărut în apele râului Prahova a fost scos de scafandri, fără suflare

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.