Miercuri, 14 August 2019 10:07

ANM: Ploi şi vijelii în toată țara

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Meteorologii au anunțat faptul că de miercuri până vineri dimineaţa se vor înregistra ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină.

Informarea meteorologică este valabilă de miercuri, de la ora 9.00, până vineri, la ora 9.00, în toată ţara. Se vor semnala intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină.

„Astfel de fenomene vor fi mai frecvente la început în regiunile vestice şi nord-vestice, apoi aria lor se va extinde treptat şi în restul teritoriului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40...50 l/mp”, transmit meteorologii.

Totuși, pe parcursul zilei de miercuri, disconfortul termic şi canicula vor persista în sudul, estul şi centrul ţării.

Foto: Digi24.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.