Luni, 30 Septembrie 2019 09:04

Avantajele utilizării unui coș de fum profesional 

Scris de  Andrei Costache
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Când vorbim despre coșuri de fum, ar trebui să scoatem din vocabular cuvântul “improvizație”. În fiecare an, cele mai multe incendii casnice sunt cauzate de calitatea precară sau montajul neprofesional al coșurilor de fum, nu mai vorbim de situațiile necurățării la timp a acestora sau a mentenanței  precare, efectuată pe cont propriu, fără vreo pregătire prealabilă sau experiență în acest proces, foarte important pentru siguranța locuinței și a familiei. Indiferent că vorbim despre un semineu sau o soba pe lemne, pe cât de importantă e camera de ardere (focarul), la fel de important sau poate mai important e coșul de fum și mentenanța lui, astfel încât să se prezinte în cele mai bune condiții de funcționare și siguranță.

Modelele de termosemineu au evoluat foarte mult de-a lungul timpului, având un randament tot mai ridicat, ceea ce a dus și la apariția complicațiilor legate de evacuarea gazelor de ardere. De aceea, atunci când alegi un coș de fum trebuie să ai în vedere faptul că acesta este supus unor condiții extreme precum, diferențele mari de temperatură din timpul iernii, de la -20C la +300C, într-un interval scurt de timp, umiditatea sau autoaprinderea funinginii depuse pe pereții interiori sau atacul chimic cauzat de substanțele corozive din compoziția diferiților combustibili. Așadar, pentru un sistem de evacuare eficient și sigur ai nevoie de un coș de fum profesional, cu tubulatură ceramică din șamotă, izolație de vată minerală bazaltică și mantale din beton pe exterior.

Pe măsură ce se ridică în coș, gazele de ardere se răcesc, iar condensul astfel creat devine acid și corodează interiorul coșurilor de fum neprofesionale. Dacă un coș de fum nu este izolat termic, vaporii condensați pe pereți duc la distrugerea acestuia. Un coș de fum profesional determină funcționarea sursei de căldură la randament maxim, în timp ce unul neprofesional duce la arderea incompletă a combustibilului, pătrunderea fumului în locuință și depunerea funinginii pe pereții coșului de fum. Acest caz este deosebit de periculos deoarece, de la o simplă scânteie, coșul de fum poate să ia foc și, odată cu el, întregul imobil.

Din acest motiv, împreună cu specialiștii de la Șeminee Sibiu, am reușit să identificăm o serie de avantaje majore ale folosirii unui coș de fum profesional, pe care le prezentăm mai jos:

-  Un coș de fum profesionist este potrivit pentru a fi cuplat la surse de căldură ce folosesc combustibil lichid, solid sau gazos, precum șeminee, sobe pe lemne, cazane de mare putere sau instalații termice industriale;

- Acesta rezistă la temperaturi ridicate și șocuri termice, fiind extrem de sigur în utilizare pentru ca tu și familia ta să puteți dormi liniștiți;

- Asigură o evacuare eficientă a gazelor arse și al fumului, determinând funcționarea la randament maxim a surselor de căldură;

- Se montează rapid deoarece este format din elemente prefabricate, în interiorul sau exteriorul locuințelor, și rezistă foarte bine la condens acid și umiditate excesivă;

- Datorită funcționării la tiraj optim, determină un consum redus de combustibil și mai multă economie de combustibil.

În plus, coșurile de fum profesionale cu tubulatură ceramică, pe care le găsești și în oferta specialiștilor de la Șeminee Sibiu, reprezintă o investiție pe termen lung, având garanție pe o perioadă de 30 ani, beneficiind și de transport gratuit la domiciliu, oriunde te-ai afla în țară.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.