Părinții trebuie să aștepte informații din partea directorilor de școli, cu privire la programul începutul de an școlar, amenințat de proteste de amploare anunțate de sindicatele din învățământ. Ministrul Educației și-a manifestat încrederea că elevii vor fi primiți în școli, indiferent de forma de boicot aleasă de dascălii care vor să protesteze, însă a declarat că este datoria fiecărui director să comunice acțiunile care vor avea loc în fiecare unitate de învățământ.
„Sunt convins că copiii care merg la școli vor fi primiți în școli. Dacă vreun director responsabil își dă seama că există o astfel de situație (în care toți profesorii sunt la protest n.red) va anunța părinții, ceea ce sper să nu fie cazul. Responsabilitatea asta revine directorilor. Mesajul trebuie să fie clar explicit. Cer asta tuturor directorilor și vom trimite și o adresă în acest sens, părinții să știe ce să facă în data de 8. Dar eu cred că indiferent de formele de protest, copiii vor fi primiți în clase, iar apoi pot avea loc diverse forme de protest”, a declarat ministrul Daniel David, la Antena 3 CNN, spunând că „sunt profesori suficienți care să primească copiii, dacă alți profesori aleg să meargă la protest”.
În aceeași intervenție, oficialul s-a declarat „convins că elevii vor fi primiți și așteptați la școli”, dar nu a putu vorbi despre cum se vor desfășura efectiv activitățile. „Am văzut și intenția sindicatelor de a boicota procesul în diverse forme, dar copiii vor fi așteptați la școală și sunt convins că vor intra în sălile de clase, urmând ca în diverse școli să aibă loc forme diferite de boicot sau să nu existe deloc. Asta cu festivitate sau fără, mesajul transmis ținând cont că suntem în criză fiscal - bugetară, eu am spus că dacă sunt festivități să nu devină festivisme. Fiecare director va stabili ce festivități face, dacă face, dacă copiii intră direct în sala de clasă, asta nu trebuie să spună ministrul. Anul școlar a început pentru mine la 1 septembrie. Ar trebui să se desfășoare normal. Eu am chemat sindicatele la discuții. Aceste nemulțumiri vin din măsurile de criză, nu sunt măsuri de reformă, au fost luate ca să salvăm bursele și salariile. Nemulțumirile sunt justificate, întrebarea e ce facem cu ele. Din punctul meu de vedere școala pentru elevi începe în data de 8 și continuă. Nu cred că e haos, e o situație de criză în care sindicatele au intenția să protesteze, dar mesajul trebuie să vină de la directorul de școală care să spună ce se întâmplă. Mă îndoiesc că vor fi școli care să respingă prezența copiilor în școlii”, a completat ministrul.
Protest uriaș în învățământ, la început de an școlar. Din 9 septembrie, dascălii s-ar putea prezenta la ore doar pentru a supraveghea copiii și a pune absențe