Karpatia Pony Show revine la Florești, cu cea de-a patra ediție a evenimentului. De această dată, vor fi patru zile de concursuri, pe două arene, o zi în care oaspeții vor putea vizita în voie Domeniul Cantacuzino, dar și un camping în care vor putea fi găzduite câteva zeci de familii.
„De la o ediție la alta creștem numărul de jocuri și concursuri cu ponei și cai. Concursul National de Proba completă va fi un exercițiu bun de pregătire pentru ceea ce va urma în toamnă la Karpatia Horse Show unde vom găzdui etapa calificativă pentru Jocurile Olimpice Paris 2024. Veți putea asista și la concursul de obstacole, probe precum cele «în oglindă», provocări de working equitation, iar cele mai solicitante antrenamente ale sportivilor vor deveni parte din show. În perioada 1-4 Iunie completăm programul zilnic cu reprezentații pe scena dedicata copiilor amplasata în imediata apropiere a activităților de agrement”, au anunțat organizatorii.
În ultima zi a evenimentului, pe 5 iunie, domeniul va fi deschis pentru vizitatori: „Evenimentul se va desfășura în perioada 1 - 5 iunie 2023 - 5 zile de vacanță pentru copii și părinți. Extindem concursul pe parcursul a 4 zile pline cu show-uri, concursuri și experiențe unice dedicate întregii familii. Ultima zi, 5 Iunie, va fi una a porților deschise, cu activități restrânse doar pe segmentul agrement, dar suficiente cât să redea din savoarea domeniului și a evenimentului.
Programul detaliat al evenimentului poate fi consultat AICI.
Zonă de camping, în premieră pe Domeniul Cantacuzino, pentru KARPATIA PONY SHOW
Ca noutate, organizatorii propun, la ediția de anul acesta, și o zonă de camping care va putea găzdui câteva zeci de familii.
“Camping-ul va fi deschis 5 zile, de joi, 1 Iunie ora 11:00 până luni, 5 Iulie – ora 18:00. Achiziţia locurilor de camping se poate face până pe 30 Mai în limita locurilor disponibile. Campingul dispune de o capacitate de 200 adulţi şi 20 poziţii pentru rulote, iar preţurile sunt 100 de lei pentru adult, 50 de lei pentru un copil, family pack ( 2 adulţi + 2 copii la 250 lei) şi 200 lei pentru o rulotă. Biletul de camping este individual şi se poate achiziţiona doar împreună cu un abonament pentru toate zilele de eveniment şi facilitează accesul pe toată perioada evenimentului”, au mai precizat organizatorii.
Pe domeniu vor fi amenajate și zone comerciale.
KARPATIA PONY SHOW. Cât costă biletele
Abonamente şi bilete achiziţionate în avans, între 8 și 30 mai 2023
Abonamente 01 – 05 Iunie – adult – 100 lei, 1 adult + 1 copil – 160 lei, 1 adult + 2 copii – 200 lei
Bilet pentru o zi ( 01, 02, 03 sau 04 iunie) – adult 50 lei, 1 adult + 1 copil – 80 lei, 1 adult + 2 copii – 100 lei
Taxa vizitare pentru o zi ( 05 Iunie): adult 10 lei, copil 10 lei
Bilete achiziţionate începând cu 31 mai 2023
Bilet pentru o zi (01, 02, 03 sau 04 Iunie) – adult – 60 lei, copil – 40 lei.
Taxa vizitare pentru o zi ( 05 Iunie): adult 10 lei, copil 10 lei
Biletele și abonamentele pot fi achiziționate în avans de pe site-ul evenimentului – Bilete – Karpatia Pony Show, de pe site-ul bilete.ro şi de la punctele de vânzare bilete.ro iar în perioada de desfăşurare a evenimentului de la punctele de acces la eveniment.
În contextul actualei politici de acces, un adult va putea să însoţească un număr de maxim 2 copii, pentru bună desfăşurare a activităţilor în cadrul evenimentului.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!