Municipiul Câmpina se transformă, din nou, la final de februarie, timp de trei zile, în cel mai dulce oraș din România, cu prilejul celui mai dulce festival: Târgul Mierii, Evenimentul organizat de Asociația Apicolă Valea Prahovei, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Câmpina, a ajuns la a XIV-a ediție și a devenit, de ceva vreme deja, un moment de referință în agenda anuală a apocultorilor.
Peste 100 de expozanți sunt așteptați, anul acesta, între 22 și 24 februarie, să ocupe standurile care vor fi amenajate la Casa Tineretului din Câmpina.
Evenimentul aduce împreună apicultori de pe tot teritoriul României, dar şi din afara graniţelor sale. Albinuţa Nina, sesiunile de comunicare şi informare din cadrul simpozionului programul artistic, dar şi balul stuparilor se vor regăsi în programul din acest an al Târgului Mierii.
Foto arhivă