Sărbătoarea Sfinților Arhangheli MIhail și Gavriil este una dintre cele mai mari înscrise în calendarul creștin-ortodox. Data are o semnificație aparte pentru românii care din cele mai vehic timpuri i-au atribuit o însemnătate aparte. Importanța sa este reflectată și de numărul mare al celor botezați cu numele celor doi Arhangheli.
Arhanghelul Gavriil, al cărui nume se traducere din ebraică „Dumnezeu este puterea mea” sau „bărbat-Dumnezeu”, este unanim considerat a fi mesagerul veştilor bune. Numele său conține concentrat vestea că Dumnezeu Se va face bărbat, că va asuma firea omenească. Potrivit Noului Testament, el le-a vestit sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana naşterea Fecioarei Maria. De asemenea, vestea cea bună, naşterea Mântuitorului, a fost adusă Maicii Domnului tot de Arhanghelul Gavril. Este înfăţişat în icoane ca purtător al unui semn divin, un crin sau o trompetă (în care va suna pentru a anunţa cea de-a doua venire a lui Iisus pe Pământ), scrie crestinortodox.ro.
Potrivit aceleiași surse, Mihail se traduce din ebraică prin „Cine-i ca Dumnezeu”. Mihail, care transmite rugăciunile adresate de credincioşi Tatălui Ceresc şi este cel dintâi dintre îngerii păzitori care s-a luptat cu îngerii răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu, este reprezentat în iconografia ortodoxă în costum de soldat, purtând în mână o suliţă cu vârful îndreptat spre pământ. Pe seama sa se pune călăuzirea lui Lot și a familiei acestuia la ieșirea din Sodoma, precum și protecția specială a poporului lui Israel. Îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam și îl eliberează din închisoare pe Sfântul Apostol Petru. Conform Scripturii, toți morții vor ieși din morminte la glasul trâmbiței Sfântului Arhanghel Mihail. În iconografie, Arhanghelul Mihail este reprezentat purtând în mână o sabie de foc, semn că el pedepsește păcatul. Sfântul Arhanghel Mihail este pomenit în cărțile Vechiului Testament ca fiind prezent mai ales acolo unde Dumnezeu pedepsește nedreptatea. Din acest motiv Arhanghelul Mihail se arată a fi un înger al dreptății Dumnezeiești.
Termenul „arhanghel” înseamnă “cel dintâi dintre îngeri”, iar „înger” se traduce prin „vestitor”, căci el este cel care face cunoscută oamenilor voia Domnului.
Credința populară este că Sfântul Mihail poartă Soarele și Luna. El este cel care să drumul Soarelui sus pe cer când e vară și sub mâna lui sunt toate vietățile și oamenii, cei vii și cei morți. Tot Sfântul Mihail are cheile Iadului, iar atunci când vine iarna dă treptat drumul gerului pentru a veni pe pământ. Arhanghelul Gavriil era considerat îngerul păzitor al Lui Iisus Hristos pe pământ și mesagerul prim, prin intermediul căruia divinitatea transmite oamenilor prin grația sa inspirație, intuiție și harul clarviziunii.
Numele Arhanghelilor Mihail și Gavriil sunt printre cele mai folosite în țara noastră. Prenume derivate din acestea poartă 833.749 de bărbați și 636.687 de femei:



