Pompierii relansează programul „Salvator din pasiune”. Cum poți deveni voluntar SMURD

Una dintre acțiunile organizate de Ziua Pompierilor din România este relansarea programului de voluntariat SMURD „Salvator din pasiune”. De la prima ediție și până acum, sute de prahoveni au beneficiar de instruire și au ajuns ajutoare de nădejde pentru salvatorii din județ.

„Începând de săptămâna viitoare, vom relansa programul Salvator din pasiune, iar în perioada 15 – 26 septembrie 2025, pot fi depuse dosarele pentru înscriere de către cei care sunt interesați și îndeplinesc cerințele de înscriere în program. 

Depunerea dosarelor se face de luni până vineri, în intervalul orar 09:00–15:00, la sediul 2 al ISU Prahova, în Ploieşti, str. Elena Doamna, nr. 2 bis.

În urma analizei dosarelor, candidaţii vor fi contactaţi telefonic și prin e-mail pentru furnizarea informaţiilor necesare următoarelor activităţi. Detalii suplimentare pot fi obţinute accesând site-ul ISU Prahova - https://isuph.igsu.ro/ sau telefonic la numărul 0244 54 38 13”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.

La nivel național, campania a fost inițiată pe 10 mai 2016 de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu scopul de a crește responsabilizarea și implicarea civică în rezolvarea situațiilor de urgență.

În acest moment, în Prahova figurează peste 280 de voluntari. Cei care activează sunt implicați în activități specifice precum intervenții alături de paramedicii SMURD, activități de informare preventivă, instruiri de prim ajutor, promovarea campaniilor IGSU și sprijin în organizarea activităților și a concursurilor destinate copiilor, totalizând în anul 2024, de exemplu, peste 13000 de ore de activitate în sprijinul pompierilor militari și al comunității. 

Condiții de înscriere în programul „Salvator din pasiune”:

  • vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
  • apt din punct de vedere medical;
  • să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor cu intenţie;
  • să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă;
  • să nu fie angajat al unui Serviciu Privat pentru Situații de Urgență sau membru al unui Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență.

Dosarul candidatului trebuie să conţină:

  • cerere de înscriere ca voluntar;
  • copie CI;
  • certificat cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);
  • adeverinţă medicală (cu menţiunea „apt pentru efort fizic / apt pentru muncă”);
  • aviz psihologic (cu menţiunea „apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul ISU”);
  • act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;
  • acordul părinţilor/tutorelui legal pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.