Serviciul de Ambulanţă Judeţean Prahova îşi deschide porţile pentru sărbătoriții zilei de 1 Iunie. Cei mici vor avea ocazia să vadă, de aproape, echipamentele mașinilor de urgență și să participe la demonstrații de acordare a primului-ajutor. Tot pentru ei, salvatorii din cadrul SAJ au pregătit o mulțime de surprize, inclusiv momente de dans, demonstrații sportive, un scurt recital și o întâlnire cu motocicliștii de la Heavy Riders MC.
Ziua Porților Deschise va avea loc la sediul Serviciului Județean de Ambulanță din Ploiești, Șoseaua Vestului, duminică, 1 iunie, în intervalul 14:00 – 16:00.
„Împreuna vom descoperi echipamentele aflate în maşinile de urgenţă, putem să şi experimentăm cu ele, vor vedea manevre de prim ajutor. Și pentru că o inimă sănătoasă iubește mai mult, Catena - Farmacia inimii ne va fi alături cu surprize colorate și minunate pentru micii vizitatori” este invitația lansată de organizatori.
De 1 Iunie, Republica de sub Castani devine Republica Copiilor. Programul evenimentelor care vor avea loc în weekend, pe Bulevard
Iar pentru că dansul este o modalitate excelentă de empatizare și conectare emoțională cu alți copii, fiind totodată extraordinar de benefic pentru sănătatea acestora şi nu numai, vor sărbători alături de cei mici Irina Ciobanu și talentații membri ai Școlii de Dans Vogue.
De la ora 15.00, la sediul Ambulanței va avea loc și o demonstrație a cursanților școlii de kickboxing Florin Ghiță Academy, o ocazie pentru vizitatori să vadă în ce constă acest sport complet și complex, foarte apreciat de copii, dar și benefic, întrucât contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate și a condiției fizice, ajutor la construirea încrederii în sine și îi ajută pe cei care îl practică să-și depășească limitele și să-și antreneze perseverența, angajamentul, curajul, strategia, încrederea, concentrarea și controlul.
Ca și mișcarea, muzica are un efect puternic asupra oamenilor, drept urmare programul de duminică pregătit la SAJ Prahova include și un moment muzical susținut de Vornicu Eduard - contrabas, Ghezuroiu Andreea - fagot, Vornicu Eric - clarinet, Despa Patricia - vioară și Micuța Iulian - vioară.
Nu în ultimul rând, organizatorii au pregătit pentru cei mici și o surpriză... cu motor. De fapt, vor fi mai multe, pentru că motocicliștii de la Heavy Riders MC vor veni alături de ei, cu un convoi întreg de motociclete. „Beneficiile acestui sport sunt numeroase chiar şi pentru cei mici (aceştia putându-l practica de la vârste fragede) începând de la controlul fin, capacitatea de coordonare, de a face faţă mai ușor situațiilor stresante, colegialitate, respectarea regulilor, abilitatea de a lua decizii rapide în momente de presiune şi nu în ultimul rând învățând că trebuie să muncească din greu pentru a reuși”, spun cei de la Ambulanță.
Foto cu caracter ilustrativ (sursa: arhiva SAJ Prahova)