Programul Național „Masă sănătoasă” a fost lansat în consultare publică

Masă sănătoasă

Ministerul Educaţiei a definitivat şi a lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre de guvern privind instituirea Programului Naţional “Masă sănătoasă” în şcoli.

Proiectul Hotărârii de guvern include detalii privind scopul, finanțarea, condițiile de derulare a programului și normele minime obligatorii care trebuie respectate în pregătirea mesei. Criteriile pentru includerea unităților de învățământ în Programul național Masă Sănătoasă intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2025.

Programul ar urma să se desfăşoare pe parcursul anului şcolar, iar evaluarea unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică în vederea selecției pentru includerea în PNMS se va face de către inspectoratele școlare județene/al municipului București pe baza criteriilor aprobate prin ordin al ministrului.

Proiectul poate fi consultat pe site-ul ministerului.

Ministerul Educației subliniază faptul că susține alimentația sănătoasă, reducerea risipei alimentare și participarea școlară.