Racla cu moaștele Sf. Dimitrie cel Nou ajunge, pe 5 martie, la Biserica Domnească din Ploiești

pelerinaj Moaștele Sf. Dimitrie cel Nou Biserica Domnească Ploiești

Săptămâna viitoare începe pelerinajul cu moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, eveniment care va marca împlinirea a 250 de la aducerea acestora la București. Marți, în jurul prânzului, racla va ajunge la Ploiești.

„În data de 5 martie 2024, racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou va sosi la Parohia Sfinții  Apostoli (Biserica Domnească), în cadrul Protoieriei Ploiești Nord, în intervalul orar 11.45-12.15, oferind prilejul credincioșilor doritori să le cinstească mai de aproape”, anunță Parohia.

Biserica Domnească „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, o ctitorie a domnitorului Matei Basarab, este cel mai vechi lăcaș de cult din municipiu.

Potrivit basilica.ro, marți, pe 5 martie, pelerinajul va începe la ora 09:00, la Parohia Gherghița și va continua cu Parohiile Palanca, Buna Vestire – Ploiești, Sf. Apostoli – Ploiești și Sf. Vineri – Ploiești, Plopeni, Acoperământul Maicii Domnului – Ploiești.

La ultima parohie de pe traseu, de la ora 16:30, un sobor de preoți condus de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul va oficia Taina Sf. Maslu, iar marți seară, moaștele vor rămâne la Mănăstirea Ghighiu.