FOTO | Cum arată fosta baie publică din Ploieşti şi care sunt noile planuri ale autorităţilor pentru acest imobil

FOTO | Cum arată fosta baie publică din Ploieşti şi care sunt noile planuri ale autorităţilor pentru acest imobil
Previous Next

Închisă de ani buni şi devenită o ruină, fosta baie publică situată pe strada Romană din Ploieşti ar putea fi consolidată şi transformată de Primărie într-un cămin social, după ce planul de amenajare aici a unei arhive pare să fi căzut. În mod interesant, soarta acestei clădiri abandonate de câteva decenii ar putea fi influenţată de unul dintre cele mai noi imobile publice ridicate pe terenul municipiului.

Clădirea - părăsită, vandalizată, cu geamuri sparte, interioare pline de moloz şi de gunoaie, instalaţii ruginite şi gratii la uşi şi ferestre - atrăgea cândva, în vremurile sale de glorie, un număr mare de clienţi. Evident, nu arăta nici pe departe ca acum. Vorbim despre o perioadă în care alimentarea cu apă nu se extinsese foarte mult, iar oamenii veneau pentru duşuri sau băi cu aburi la această baie publică, la cea din incinta Halelor Centrale sau la Palatul Băilor Municipale. Acesta din urmă - construit la iniţiativa lui Radu Stanian şi inaugurat, potrivit istoricilor, la 1881, în ciuda unor critici vehemente ale unor oameni care nu-i vedeau necesitatea - se afla în dreptul parcului Nichita Stănescu de astăzi, aproape de sediul Judecătoriei Ploieşti, şi a fost şi primul care şi-a încetat activitatea. Clădirea a fost "rasă" total odată cu sistematizarea centrului Ploieştiului din perioada comunistă. Baia publică de pe Romană a continuat să funcţioneze până la scurt timp după Revoluţie, iar cea de la Hale a funcţionat până prin 2007-2008, când a fost închisă pentru modernizări şi închisă a rămas. Evident, nevoia populaţiei pentru o baie publică a scăzut sistematic, pe măsură ce reţeaua de alimentare cu apă a început să se dezvolte şi lumea s-a racordat, cu toate că în anii 2000 încă erau clienţi la baia de la Hale.

Revenind cu povestea la baia publică de pe strada Romană, situată la intersecţia cu Nucilor, nu departe de Spitalul Boldescu, aceasta se află în proprietatea Prmăriei, însă de-a lungul ultimelor decenii a fost lăsată în paragină şi nu i s-a oferit nicio altă destinaţie, deşi municipalitatea a reclamat de mai multe ori de-a lungul timpului că are o problemă în domeniul imobiliar, ajungând de exemplu să închirieze spaţii pentru unităţi de învăţământ, unele nu departe, sau să-i ţină cu lunile pe lista de aşteptare pe cei care cereau locuinţe sociale sau de necesitate. Căutând informaţii pe internet, am găsit o hotărâre de Consiliu Local din noiembrie 2002, în care clădirea de 343 de metri pătraţi şi terenul aferent, de 765 de metri pătraţi, erau trecute din domeniul public în cel privat al municipalităţii, pentru valorificare. La aproape 12 ani distanţă, în septembrie 2014, cu imobilul în continuare nevalorificat, Consiliul Local aproba un nou plan urbanistic pentru întreaga zonă, ridicând restricţiile de construire şi arătând că imobilul de aici putea primi destinaţie în domeniile instituţii publice, locuinţe, servicii sociale sau profesionale, comerţ, turism, parcări. Documentaţia din spatele hotărârii respective mai arăta că în zonă înălţimea construcţiilor poate merge până la 18 metri, consemnând totodată şi că, în urmă măsurătorilor, suprafaţa de teren aferentă fostei băi depăşea 900 de metri pătraţi.

Trecut de la stadiul de baie publică la cel de ruină, cu o tentativă de valorificare şi una de reconversie, imobilul reapăruse, recent, în planurile autorităţilor locale. Instalat în funcţie la finalul lui septembrie 2020, primarul Andrei Volosevici spune că a vrut să restaureze clădirea şi să amenajeze aici o arhivă a administraţiei locale, rezolvând astfel o altă problemă a instituţiei.

Primăria vrea Parcul Industrial Ploieşti

Planul s-a schimbat din nou. Primăria, care are pe terenul său Parcul Industrial Ploieşti şi percepe impozite, ar putea să preia cu totul parcul, care în prezent e în subordinea Consiliului Judeţean Prahova. Cum în incinta parcului industrial a fost construită acum câţiva ani o arhivă foarte încăpătoare, n-ar mai fi nevoie de reconversia fostei băi publice, lucru care lase acum autorităţile ploieştene să aleagă o altă destinaţie pentru acea clădire. Noul plan luat în calcul de factorii de decizie din Primăria Ploieşti ar fi transformarea fostei băi publice de pe Romană în cămin social, cel mai probabil pentru bătrâni.

„Intenţia iniţială a fost să ducem arhivele în acest spaţiu, însă ulterior au avansat discuţiile cu reprezentanţii Consiliului Judeţean pentru preluarea Parcului Industrial Ploieşti. În această situaţie, vom putea folosi arhiva parcului, acel spaţiu a fost special creat pentru asta, are vreo 6.000 de metri pătraţi. Acolo vom duce şi arhiva donată de către Radu Simionescu, adică toată arhiva de la Consproiect va fi dusă acolo, cuprinzând toate cărţile tehnice ale blocurilor, plus toate celelalte arhive ale Ploieştiului. În aceste condiţii, nu mai are rost să ne gândim la ducerea arhivei la fosta baie publică. O să vedem dacă nu cumva mergem pe varianta de amenajare a unui centru de bătrâni. Acum ecologizăm tot, expertiza este făcută, pare că imobilul nu are structura de rezistenţă grav afectată, nu e zguduit, ci pur şi simplu e dărăpănat”, ne-a declarat primarul Andrei Volosevici.

Primul pas, unul relativ mic după zeci de ani în care clădirea a fost neglijată, a fost făcut zilele trecute, prin curăţarea curţii şi îndepărtarea vegetaţiei sălbatice.

Cine nu cunoaşte zona ar putea trece foarte uşor cu vederea peste fosta baie publică, situată fix în dreptul intersecţiei dintre străzile Romană şi Nucilor. Pentru mulţi şoferi, zona respectivă reprezintă doar un loc unde trebuie să oprească şi să dea prioritate, pe drumul dinspre Găgeni, de la intrarea în Ploieşti, înspre Bariera Bucov.

Image
Image
Image