Vineri are loc inaugurarea oficială a Laboratorului de Radioterapie cu Energii Înalte amenajat în cadrul Spitalului Municipal (Schuller) Ploiești. Acesta va asigura tratament pentru bolanvii de cancer din toată regiunea. Până acum, pacienții erau nevoiți să facă naveta la alte centre din țară.
Proiectul, conturat inițial acum mai bine de 10 ani, a fost finalizat cu mare întârziere. Laboratorul este rezultatul unei investiții de 20 de milioane de lei, realizată de Ministerul Sănătății, cu sprijin de la Banca Mondială. Acesta este amenajat în incinta unei clădiri realizate în parteneriat de Consiliul Județean Prahova și Primăria Ploiești, la Spitalului Municipal Ploiești. Imobilul dispune de buncăre speciale, având pereți de 1,5 metri grosime și uși de plumb, toate acestea pentru a permite funcționarea în condiții optime a aparaturii medicale de înaltă performanță.
„Deschiderea Centrului de Radioterapie este o realizare semnificativă pentru comunitatea noastră și un pas înainte pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților prahoveni care se confruntă cu afecțiuni oncologice”, declara, în toamna anului trecut, Virgiliu Daniel Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova.
„Cu o valoare totală de 20.000.000 de lei, laboratorul a fost finalizat și este dotat cu echipamente moderne de radioterapie, inclusiv două acceleratoare liniare medicale și un computer tomograf simulator, care au fost posibile prin finanțare de la Ministerul Sănătății. Am asigurat împreună un sistem complet de dozimetrie, stații de planificare a tratamentului, precum și sisteme de poziționare și imobilizare a pacienților”, a explicat, atunci, și primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu.
FOTO 📸 Cum arată spitalul modular al SJU Ploiești. Anunțul Consiliului Județean, despre secția Pneumologie
Spitalul Municipal Ploiești are o secție de Oncologie la care sunt înregistrați aproximativ 9.000 de pacienți diagnosticați cu cancer. Aproape jumătate dintre aceștia necesită radioterapie, iar până acum, pentru a beneficia de tratament, aceștia erau nevoiți să se deplaseze la alte centre din țară.