Criteriile propuse de Ministerul Sănătății, pentru reclasificarea spitalelor. De acest proces va depinde finanțarea unităților sanitare

alexandru rogobete reclasificarea spitalelor

Ministerul Sănătății a publicat, în transparență, un proiect de Hotărâre de Guvern privind criteriile pentru reclasificarea spitalelor. În primă fază este vorba despre stabilirea unităților sanitare strategice, urmând ca apoi să fie reîncadrate, în trei categorii, și celelalte spitale. „Administrativ, reforma aduce ordine, finanțare corelată cu rolul real al spitalului și decizii bazate pe date”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

„Evaluarea spitalelor în vederea încadrării în categoria de importanță strategică se realizează de către Ministerul Sănătății în baza unui chestionar de autoevaluare al cărui model se aprobă prin ordin al ministrului Sănătății, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, se arată în proiect. 

Ministerul Sănătăţii a propus criteriile de încadrare în categoria spitalelor de importanţă strategică, în ceea ce privește serviciile medicale, dotările materiale și asigurarea resurselor umane, pentru spitalele publice din următoarele categorii: spitale de urgență, clinice; spitale județene, de urgență, clinice; spitale județene, de urgență; spitale de urgență din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională; spitale de specialitate, clinice; institute şi centre medicale clinice; spitale de psihiatrie și măsuri de siguranță.

Documentul stabilește un cadru unitar de organizare și funcționare, fundamentat pe tipul și diversitatea serviciilor medicale furnizate, dotările și performanța echipamentelor medicale, resursa umanǎ, respectiv complexitatea cazurilor și patologiilor tratate.

Criteriile de evaluare

Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, spitalele strategice trebuie să îndeplinească cumulativ criterii minime obligatorii, precum:

  • structurǎ UPU
  • structură de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale
  • unitate de transfuzii sanguine
  • bloc operator cu minimum 10 săli de operație
  • secție ATI clasificată categoria I
  • dotări esențiale (CT, RMN, angiograf, radiologie digitală, laboratoare complete)
  • activitate de învățământ, cercetare și educație medicală continuă
  • indicatori clari de calitate (ex.: rata reinternărilor în 48 de ore ≤ 0,5%)

Etapa următoare vizează evaluarea celorlalte spitale, în vederea reîncadrării în categoriile I, II sau III.

Alexandru Rogobete: „Ierarhizarea NU înseamnă servicii medicale mai slabe” 

„În urma evaluării fiecărui spital, pe baza unor criterii obiective de performanță și accesibilitate, va fi stabilită lista spitalelor strategice și noua încadrare a acestora. (...)  Ierarhizarea NU înseamnă servicii medicale mai slabe. Este o clasificare administrativă și funcțională, care reflectă complexitatea serviciilor oferite, nu valoarea profesională a personalului medical. Pentru pacienți, această clarificare înseamnă trasee mai clare, acces mai rapid la servicii complexe și un nivel crescut de siguranță. Pentru personalul medical, înseamnă predictibilitate, infrastructură adecvată și criterii clare de organizare. Administrativ, reforma aduce ordine, finanțare corelată cu rolul real al spitalului și decizii bazate pe date”, a, declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.