Un chirurg de la Spitalul Sinaia este acuzat de malpraxis de rudele unei paciente, la șapte ani după ce același doctor a fost implicat într-un scandal similar. După ce informații despre caz au apărut în spațiul public, conducerea unității sanitare a transmis precizări oficiale, subliniind că medicului nu i-ar fi fost comunicat inetgral istoricul medical al pacientei și că tocmai acesta a fost cel care a îndrumat-o la Fundeni, unde este internată acum. La nivelul spitalului a fost demarată o anchetă internă.
în 2018, acuzații de malpraxis zdruncinau Spitalul Sinaia. Un chirurg era acuzat că ar fi uitat să scoată pansamente sterile din abdomenul unei fetițe de 10 ani.
Acleșai doctor este vizat acum de noi acuzații. De această dată, este vorba despre o femeie de 34 de ani pe care acesta ar fi operat-o. Pacienta a fost transferată de urgenţă la spitalul Fundeni din Capitală. Familia a dezvăluit, potrivit Observator News, că aceasta se află în stare foarte gravă și ar fi menţinută în viaţă doar cu ajutorul aparatelor, iar medicii sunt destul de rezervaţi în privinţa șanselor ei de supraviețuire.
FOTO 📸 Dotări de peste 5 milioane de lei pentru Spitalul Sinaia
Reprezentanții Spitalului au ieșit în spațiul public, cu un punct de vedere în urma acestor acuzații extrem de grave, anunțând că a fost declanșată o anchetă internă:
„Începem prin a ne exprima regretul asupra situației medicale prin care trece o fostă pacientă a unității noastre, îi transmitem atât dumneaei cât și familiei, pe această cale, multă sănătate și putere pentru a trece prin aceste clipe de nedorit.
Vă asigurăm că suntem deschiși verificărilor de către instituțiile abilitate a tuturor condițiilor în care s-au acordat servicii medicale la prezentarea în urgență și pe baza datelor medicale disponibile din declarațiile pacientei, diagnosticelor respectiv tratamentelor cronice din antecedente.
Mentionăm că intervenția și evoluția post operatorie a pacientei până la externarea din unitatea noastră a fost una favorabilă, lentă dar fără complicații semnificative, până în a 16-a zi când se externează ameliorat, cu recomandări și planificare recontrol.
La 2 zile ulterior externarii pacientei, aceasta ajunge într-o unitate de rang superior, pentru investigații suplimentare, ca urmare a constatărilor ecografice efectuate la momentului recontrolului postexternare de către medicul curant.
La Spitalul Fundeni sunt declarate în plus și alte diagnostice, nemenționate la Sinaia, la niciuna dintre anamnezele ocazionate de prezentarea în CPU, la preluarea spre internare în Compartimentul Chirurgie generală și nici la consultul preanestezic.
Ca urmare a audienței avute cu soțul pacientei în data 22 octombrie și a aspectelor semnalate de către acesta cu referire la caz și evolutia stării de sănătate a soției, conducerea spitalului a declanșat o anchetă internă, pentru aflarea tuturor circumstanțelor acordării serviciilor medicale.
În acest context s-au verificat și constatat parcursul și evoluția pacientei pe durata internării în unitatea noastră, precum și că, medicul curant, a menținut permanent legatura cu medicii din Spitalul Fundeni, către care a direcționat-o din proprie inițiativă, după recontrolul postexternare.
Acesta a aflat o serie de diagnostice preexistente în istoricul medical al pacientei, nedeclarate la internarea in unitatea noastră sau în orice moment din intervalul de internare pre și postoperator, diagnostice care modifică substanțial situația (conduită și tratament).
Atragem atenția asupra importanței comunicării tuturor detaliilor din istoricul medical al pacientului, la momentul internării sau prezentării la medicul specialist, aceste aspecte putând fi definitorii în modul de acțiune al medicilor și de răspuns al pacientului la tratament și interventii!
Vă informăm că se continuă verificarile, asigurând transparență în limitele legislației privind gestionarea datelor medicale sensibile și GDPR”.


