„Tata a murit cu zile, ignorat de medicii de la Judeţean”

„Tata a murit cu zile, ignorat de medicii de la Judeţean”
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Familia unui ploieştean de 70 de ani care a murit luna trecută cere să se facă dreptate şi reclamă că medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă l-au ignorat ore întregi, refuzând să îi acorde tratamentul necesar deşi fusese adus de urgenţă la unitatea medicală, cu ambulanţa şi cu un dosar care îi arăta istoricul medical. „Nici nu l-au băgat în seamă”, reclamă, îndurerat, fiul bărbatului! Pacientul a fost tratat ca un suspect COVID, ţinut în izolator, apoi „expediat” la o secţie care tratează doar pacienţi infectaţi, deşi testul îi ieşise negativ! 

La câteva luni după decesul unui tânăr de 25 de ani pasat de la un spital la altul, după ce medicii au evitat să se apropie de el, Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti o comite din nou! De data aceasta, un pacient în vârstă de 70 de ani, din Ploieşti, a fost lăsat să moară, reclamă rudele, care spun că bărbatul a fost tratat ca un suspect COVID şi nu a beneficiat de tratamentul de care avea nevoie pentru afecţiunile sale. Mai mult, el a fost trimis cu ambulanţa la Spitalul de Boli Infecţioase, secţie externă a Judeţeanului din Ploieşti, care în această perioadă primeşte doar pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. Cum omul avea un test negativ, evident că a fost refuzat de la poartă şi redirecţionat tocmai către Spitalul Orăşenesc Băicoi, în speranţa că măcar acolo, la vreo 30 de ore scurse de când ajunsese la Judeţean, va fi tratat cum trebuie. „A murit la scurt timp după ce a ajuns acolo. Din ce am discutat şi noi ulterior cu medicii, ne-au spus că avea o şansă dacă ar fi primit tratament mai devreme. Practic, tata a murit cu zile”, povesteşte unul dintre fiii bărbatului de 70 de ani. Cazul s-a petrecut în august, iar „Telegrama” a transmis încă de atunci o solicitare către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în care întrebam dacă la nivelul unităţii s-a declanşat o anchetă internă şi solicitam lămuriri cu privire la acuzele aduse de aparţinători. La aproape o lună distanţă, conducerea ne-a trimis prin Poştă un răspuns în care susţine că s-au respectat toate procedurile în vigoare.

Internarea pe 9 august

Familia a chemat ambulanţa în seara de 9 august, în jurul orei 21.00, din cauza faptului că bărbatul respira greu şi tuşea puternic. În momentul în care s-a suit în ambulanţă, conştient, rudele i-au dat şi un dosar care detalia problemele medicale pe care le-a avut în trecut. „Avea unele probleme cu inima, iar cu câteva luni în urmă a avut nişte probleme cu plămânii. Tocmai de aceea, pe toată durata pandemiei, a stat foarte mult în casă şi a evitat pe cât posibil contactul cu alte persoane. Când a venit ambulanţa, i-am dat la el fişele de externare de la Breaza, alături de celalelte investigaţii medicale pe care le făcuse în ultimele luni, ca să înţeleagă mai bine şi medicii de la Judeţean. Acolo, a fost considerat suspect COVID şi băgat în izolator”, a mai povestit fiul bărbatului, pentru „Telegrama”.

La rândul său, ginerele pacientului a trimis încă din august o sesizare către mai multe redacţii, povestind cum au decurs evenimentele după chemarea ambulanţei. „Seara târziu am aflat că a fost pus în Izolator, cu suspiciune de COVID. Ştiind că probabil acesta ar fi procedura de urmat, nu am considerat a fi o problemă. În următoarea zi (10.08.2020) am aflat că în aceaşi cameră cu dânsul a fost adus (în aceeaşi seară în care a fost internat) un alt pacient suspect de COVID, care avea simptomele unui astfel de pacient. (...) În aşteptarea rezultatelor testelor de COVID, starea socrului meu de sănătate a rămas la fel, gravă, din cauza tusei şi problemelor puternice de respiraţie, fără ca acestuia să îi fie administrat vreun fel de tratament. Vorbind cu dânsul la telefon, am auzit tusea pe care o avea şi am observat greutatea cu care acesta respira. La ora 18:30 au venit rezultatele testului de COVID. Testul socrului meu a ieşit negativ, iar al colegului de cameră a ieşit pozitiv”, a povestit ginerele pacientului.

Pe tot parcursul staţionării în UPU pacientul nu a prezentat simptome care să necesite tratament de urgenţă (Răspuns oficial Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti)

Expediat la secţia pentru COVID

„Până la ora 18:30 a aceleiaşi zile (10.08.2020), socrul meu nu a primit niciun fel de tratament, în afara faptului că i-au fost făcute câteva analize (probabil obligatorii în aceste cazuri). Am continuat să fiu la curent cu starea lui de sănătate, iar în jurul orei 21:00 am aflat faptul că socrul meu a fost trimis la Spitalul de Boli Infecţioase de la Ploieşti (n.r. secţie externă a Spitalului Judeţean, cunoscut şi ca Spitalul Movila). În timp ce vorbeam cu dânsul la telefon m-a informat că tocmai sosise la Movila, dar cei de acolo nu l-au primit din cauza faptului că acest spital nu tratează decât bolnavi de COVID. Aici se ridică un mare semn de întrebare la adresa competenţei medicilor din departamentul de urgenţă al Spitalului Judeţean, pentru că aceştia ar fi trebuit să ştie că cei de la Movila o să refuze internarea socrului meu”, a mai povestit ginerele acestuia.

Decesul în noaptea de 10 spre 11 august

De la secţia externă de Boli Infecţioase, pacientul a fost dus spre Spitalul Orăşenesc Băicoi, probabil în speranţa că măcar acolo va fi tratat. Din nou, ginerele detaliază, povestind că a fost în contact cu bărbatul, telefonic, până în ultimele ore din viaţa acestuia: „Telefonic mi-a transmis faptul că vor pleca spre Spitalul Orăşenesc Băicoi pentru a i se face «nu ştiu ce» test. A rămas că vorbim a doua zi dimineaţă. Din nou un semn mare de întrebare: Spitalul Judeţean Ploieşti nu avea specialişti pentru tratarea infecţiilor? Chiar trebuiă să fie trimis la Spitalul ORĂŞENESC Băicoi? Din păcate, dimineaţa nu a mai sosit pentru dânsul, din cauza faptului că in jurul orei 2:00 a zilei 11.08.2020 socrul meu a decedat din cauza unui stop cardio-respirator. S-a dovedit că intervenţia celor de la Spitalul Orăşenesc Băicoi a fost tardivă. Concluzia: Un om care merge să fie tratat la Spitalul Judeţean Ploieşti nu primeşte tratament timp de mai mult de 24 de ore datorită faptului că cineva e mai preocupat de rezultatul testului de Covid sau de altceva decât de starea de sănătate a unui pacient pentru care o intervenţie la timp este extrem de importantă”.

„De ce se mai numeşte spital de urgenţă? Ca primul tratament să îi fie oferit la 30 de ore de la internarea unui pacient în spital? Sunt convins că ceea ce se întâmplă în Spitalul Judeţean sunt fapte strigătoare la cer, pentru că este inacceptabil ca un om care plăteşte asigurări de sănătate, taxe, impozite să fie tratat în aşa fel şi până la urmă lăsat să moară pe drumurile dintre spitale”, se mai arată în reclamaţie.

Răspunsul conducerii

Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti a transmis prin Poştă un răspuns, expediat pe 17 septembrie, sosit acum la redacţie. Pentru că rudele au contactat mai multe redacţii de presă din Ploieşti, mai mulţi jurnalişti au contactat la rândul lor conducerea spitalului, solicitând un punct de vedere. Răspunsul a sosit acum, identic pentru toţi, inclusiv în cazul numărului de înregistrare de la intrare: „Având în vedere adresa dumneavoastră înregistrată în unitatea noastră cu nr. 38026/25.08.2020, la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă a fost demarată o anchetă internă administrativă cu privire la modul în care a fost tratat pacientul. Din analiza fişei UPU şi din declaraţiile medicilor implicaţi rezultă că pacientul, având antecedente personale patologice cardiace, a fost adus de ambulanţă în UPU cu dispnee, tuse, transpiraţii şi sindrom febril în prespital. Deoarece aceste simptome sunt în definiţia de caz suspect COVID, conform Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19) valabilă la acea dată - actualizare 23.07.2020, pacientul a fost izolat în spaţiul special destinat acestui scop. Menţionăm că izolarea în acest spaţiu s-a făcut cu respectarea prevederilor Ordinului 828/15.05.2020, toţi pacienţii suspecţi purtând mască şi respectându-se distanţa de minim 2m între aceştia, dacă numărul de pacienţi nu permite izolarea acestora singuri în salon - situaţie valabilă şi în acest caz. După ce a fost consultat pacientul, medicul UPU a indicat investigaţii: analize de sânge, examen CT TORACE şi recoltare test RT-PCR”.

Diagnostic greşit

„Din fişa UPU şi din declaraţiile medicilor implicaţi în caz a rezultat că pe tot parcursul staţionării în UPU pacientul a fost conştient, afebril şi stabil respirator şi hemodinamic şi nu a prezentat simptome care să necesite tratament de urgenţă”, se mai arată în răspuns. Cu alte cuvinte, din ce înţelegem până acum, bărbatul se simţea foarte rău înainte să ajungă în unitatea medicală („dispnee, tuse, transpiraţii şi sindrom febril în prespital”), dar s-ar părea că s-a simţit bine imediat ce a ajuns la UPU („conştient, afebril şi stabil respirator şi hemodinamic”). Şi totuşi, de ce l-au mai trimis la „Movila”? „Medicul UPU a considerat că este necesar să solicite consult pe secţia Boli Infecţioase pentru pacientul în cauză, pacient la care a stabilit diagnosticul «suspect COVID» pe baza rezultatului CT, în acest scop solicitând ambulanţa, care a transportat pacientul la secţia Boli Infecţioase, aflată într-o locaţie exterioară, la distanţă faţă de UPU. În urma examinării documentelor medicale, medicul din secţia Boli Infecţioase care a preluat pacientul a constatat că acesta are diagnosticul de «pneumonie acută cu pleurezie» cu test RT-PCR negativ. Având în vedere că în secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti se internează numai pacienţi cu test RT-PCR pozitiv, pacientul a fost îndrumat către Spitalul Orăşenesc Băicoi pentru internare”, se mai arată în punctul de vedere transmis de Judeţean. Aici se încheie răspunsul.

Caz rezolvat cu succes, pacientul a murit în altă parte!

Image