Secția Acvariu a Muzeului de Științele Naturii este redeschisă astăzi, într-o nouă locație

acvariu muzeul de stiinte palatul culturii

Secția Acvariu este gata să primească din nou vizitatori, după ce a fost relocată într-un alt spațiu din Palatul Culturii.

 

„Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova invită publicul în noul spațiu destinat secției ACVARIU.

Ne–am mutat, dar suntem la fel de primitori cu cei care doresc să ne treacă pragul.

Acvariul este o oază de liniște, un loc plin de culoare, unde cei mici pot admira specii deosebite, de la cunoscutul ″Peștișor de aur″ până la uriașul ″Pește Pacu″, rudă cu temutul ″Pește Piranha″, de la cunoscuții ″Peștișori Guppy″ cu codițele lor voalate până la ″Peștele Oscar″, în două varietăți de colorit (normal și albino).  

De la mic la mare și de la necunoscător la pasionați de acvaristică, vizitatorii pot să descopere în cadrul secției mereu ceva nou, o poveste despre acești locuitori tăcuți, din zone exotice, pe care omul i-a inclus de mult în cadrul animalelor de companie”, au transmis reprezentanții Muzeului.

Secția poate fi vizitată, de acum, Palatul Culturii – Sala Coloanelor, la etajul 1, lângă Muzeul Omului. Relocarea a fost necesară din cauza lucrărilor de reabilitare a Palatului Culturii.