Teatrul Toma Caragiu continuă seria de spectacole în aer liber în perioada 12 – 14 iunie

Teatrul Toma Caragiu continuă seria de spectacole în aer liber în perioada 12 – 14 iunie

Teatrul Toma Caragiu din Ploiești anunță continuarea reprezentațiilor în aer liber, așteptându-și spectatorii cu noi surprize, special pregatite pentru publicul de toate vârstele.
Vineri, de la ora 18.30, pe scena din Parcul Municipal Vest, va fi prezentat spectacolul inspirat din fascinanta lume a scrierilor Fraților Grimm „Cântăreții din Bremen”. Intrarea este liberă.

Sâmbătă și duminică, de la orele 10.30 și 12.00, în curtea Teatrului de Animație Imaginario, situat pe Bd. Independenței, nr.14, cei mici, dar și cei mari, sunt invitați să îl cunoască pe Scrob, Conte de Cocoșilă, pe membrii familiei sale, dar și pe alți curteni, fiecare special în felul sau, care se vor confrunta cu doi șarlatani dornici de înavuțire, în spectacolul „Pecetea fermecată”, adaptare a regizorului Cristian Pepino după un motiv din basmele lui Clemens Brentano și Giambattista Basile.

Săptămâna se va încheia cu spectacolul „Șlagăre în revenire”, duminică, de la ora 19.30, pe scena din Parcul Municipal Vest, când melodii celebre, de ieri și de azi, pigmentate cu momente umoristice, vor aduce zâmbetul pe buze publicului, într-o seară de vară specială, alături de Nico, Daniela Răduică, George Capanu, Romeo Zaharia, Rodica Tudor, Mădălina Cernat, George Liviu Frîncu, Manuela Alionte Frîncu, Rodica Alexandru, Mihaela Duțu, Dana Vulc, Cosmin Sofron, Robert Oprea, Petty Musa, acompaniați de Orchestra Majestic, dirijor Viorel Gavrilă.

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția de Bilete a Teatrului, tel. 0244 522 774.

Sursă foto facebook.com/pg/teatrultomacaragiu/photos.

Image
Image
Image