Top cinci ţinute cu botine pentru luna noiembrie! Alege-o pe cea potrivită!

Top cinci ţinute cu botine pentru luna noiembrie! Alege-o pe cea potrivită!

În noiembrie este deja toamnă târzie, fapt pentru care trebuie să te orientezi spre vestimentaţiile groase, dar chic. Nu trebuie să renunţi la tendinţe, chiar dacă acum confortul este pe primul plan. Te poţi îmbrăca cool, dar în aşa fel încât să nu simţi frigul specific perioadei.

Astfel, ai nevoie de o pereche de botine moderne, pe care să le încalţi la diferite ţinute. Acest tip de încălţăminte este foarte versatil, motiv pentru care poate fi purtat indiferent dacă te pregăteşti să mergi la birou, la shopping sau în parc.

Iată cum poţi purta botinele cu toc în noiembrie:

Rochie midi

O ţinută ideală pentru o zi petrecută la birou constă într-o rochie midi şi o pereche de botine din piele, negre, cu catarame. Rochia poate fi neagră, înflorată sau foarte colorată, deoarece tot ceea ce contează cu adevărat este ca aceasta să fie bine accesorizată. Este important ca în acest outfit să se regăsească o geantă casual de dimensiuni mici, un colier gros la gât şi nişte cercei lungi.

Fusta creion, maletă şi palton

În cazul în care eşti o femeie de afaceri care are numeroase întâlniri într-o zi, poţi opta pentru următoarea vestimentaţie. Alege să porţi o fustă creion într-un ton de albastru electric, o maletă neagră cu guler înalt, o pereche de dresuri negre subţiri şi un palton oversize. 

Este recomandat ca paltonul să-l prinzi în talie cu ajutorul unei curele late. Adaugă o pereche de botine din piele întoarsă şi o geantă într-o nuanţă îndrăzneaţă precum roşu, galben sau verde.

Blugi, pulover şi trench

Dacă te pregăteşti să ieşi în oraş cu prietenele, poţi opta pentru o pereche de blugi boyfriend, un pulover gros în aceeaşi nuanţă cu pantalonii şi un trench cu un design unic. În ceea ce priveşte încălţămintea, alege botine colorate, care să scoată din anonimat ţinuta. Nu uita să adaugi o pălărie cu boruri largi şi o borsetă.

Blugi slim şi blană

Botinele albe se află printre tendinţele acestui sezon. Prin urmare, alege o pereche de astfel de încălţări, blugi slim, o cămaşă cu un imprimeu jucăuş şi o blană artificială în aceeaşi nuanţă cu încălţămintea. Adaugă o geantă casual şi ochelari de soare şi eşti gata de cină romantică cu iubitul.

Hanorac oversize

Hanoracul oversize este ideal pentru femeile care adoră să se simtă lejer în orice moment al zilei. Dacă ai plănuit o sesiune de shopping, îl poţi îmbrăca cu o pereche de botine cu toc de la reverse.ro, foarte confortabile şi cool. 

Adaugă o pereche de şosete lungi, pentru ca efectul ţinutei să fie îmbogăţit. Nu uita de geanta de umăr de dimensiuni mari, în care să poţi introduce toate produsele cumpărate.

În cele din urmă, nu trebuie să lipsească din garderoba ta o pereche de botine, pe care să le poţi purta oricând. Fii originală şi gândeşte ţinute cât mai creative, care să stârnească aprecierea şi admiraţia tuturor.

Sursa foto: unsplash.com, Pinterest.com

Image
Image
Image
Image
Image