Finalul celui de-al cincilea modul al anului școlar 2024 - 2025 va fi întrerupt de câteva zile libere, inclusiv un weekend prelungit.
Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, este zi liberă în învățământ și sistemul bugetar, dar sărbătoarea pică, anul acesta, într-o duminică. Săptămâna următoare, însă, vine cu o pauză urmată de un weekend prelungit.
Calendarul zilelor libere în învățământul preuniversitar, la începutul lunii iunie:
- 5 iunie (joi) - Ziua Națională a Învățătorului, instituită prin Contractul Colectiv de Muncă (valabilă pentru elevi și pentru angajații din învățământ, nu și pentru alți bugetari)
- 9 iunie (luni) - a doua zi de Rusalii, declarată liberă conform Codului Muncii
Cursurile anului școlar 2024 - 2025 se încheie vineri, pe 20 iunie, mai puțin pentru elevii claselor terminale, care vor lua vacanță mai devreme pentru a se pregăti și participa la examenele naționale.
ADMITERE LICEU. La Ploiești se deschide, luni, Bursa de valori educaționale. Târgul ofertelor pentru viitorii candidați