ÎNSCRIERE PREGĂTITOARE | Încep emoțiile și goana după adresele care asigură locul la școala dorită

înscriere pregătitoare

Ministerul Educației nu a oferit, până la acest moment, nicio informație despre cum se va derula, în această primăvară, procesul de înscriere la clasa pregătitoare. Este de așteptat ca primele detalii să apară spre finalul lui februarie, dacă nu cumva chiar prin martie. La Ploiești, însă, părinții au început să se intereseze de cum va decurge procesul.

 

Până în prezent, prioritate la înscriere au avut copiii din circumscripția unității de învățământ, adică aceia ai căror părinți au adresa pe străzile arondate școlii. Doar în cazul în care, după primirea lor, mai rămân locuri libere, se pot aplica unele criterii de departajare a solicitărilor din afara circumscripției. Acestea ar putea adresa locului de muncă al părinților, existența unui frate deja înscris în școala respectivă sau încadrarea copilului în grad de handicap. Foarte probabil, cam pe același principiu vor fi triate cererile de înscriere și în acest an, dar detaliile clare vor fi stabilite prin metodologia ce va fi aprobată și publicată în săptămânile următoare.

Cert este că mulți știu deja – sau încep să afle – că doar adresa în circumscripție garantează înscrierea copilului la școala dorită. Drept urmare, au început să apară anunțurile prin care părinții caută persoane dispuse, gratuit sau contra cost, să-i ajute să obțină în acte adresa de care au nevoie.

Astfel de anunțuri au apărut pe rețelele de socializare, inclusiv pe grupurile pentru ploieșteni.

De obicei, sunt căutate adrese în circumscripțiile anumitor școli pentru care cererea este an de an mai mare decât numărul aprobat de locuri. Ceea ce ar trebui să știe părinții dispuși să-și schimbe actul de identitate pentru un loc la școala dorită este că, deocamdată, nu au fost anunțate nici străzile arondate fiecărei unități de învățământ, iar circumscripțiile pot suferi modificări de la un an la altul. Așadar, cei care se grăbesc s-ar putea să aibă surpriza neplăcută ca, peste câteva săptămâni, să constate că tot nu au adresa potrivită.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!