„E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”, campanie naţională de prevenire a corupţiei

anticorupţie

Direcţia Generală Anticorupție, în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda, lansează campania națională de prevenire a corupției cu sloganul “E timpul să nu mai dăm şi noi ceva”.

Scopul principal al campaniei este de a crește gradul de conștientizare asupra fenomenului corupției și de a descuraja practicile de dare și luare de mită, subliniind consecințele legale și sociale grave ale acestor fapte, se arată în comunicatul DGA.

Sloganul campaniei, „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”, a fost conceput pentru a contracara o mentalitate frecvent întâlnită în România, aceea că succesul sau rezolvarea unor situații se obține prin mijloace nelegale.

Campania are loc în contextual în care 75% dintre români consideră corupția o problemă larg răspândită în țară, conform Eurobarometrului referitor la atitudinea cetățenilor privind corupția în Uniunea Europeană.

Valorile morale și educația sunt principalii factori care pot preveni implicarea în fapte de corupție, arată un studiu criminologic realizat de Ministerul Justiției împreună cu DGA.

Prin mesajul „Pune stop corupției și contrabandei înainte să devină parte din viața ta!”, campania atrage atenția asupra pericolului direct la care se expun cei implicați în acte de corupție, pedeapsa cu închisoarea fiind una dintre consecințele legale imediate. Totodată, subliniază impactul negativ la nivel social: corupția afectează familia, locul de muncă și comunitatea, iar efectele sale se resimt pe termen lung.

Campania se desfășoară până la finalul anului 2025, cetăţenii fiind invitaţi să semnaleze faptele de corupţie la numărul de telefon 0800.806.806.