Abonat la Cupa Mondială. Eduard Nițu a participat la a 4-a etapă

Patinaj CSM Ploiești

Patinatorul Eduard Nițu a onorat o nouă competiție la nivel înalt

Sportivul secţiei de patinaj viteză a CSM Ploieşti, Eduard Niţu, a participat la cea de-a 4-a etapă a Cupei Mondiale de Seniori. Cursa s-a desfășurat, de această dată, la Hamar (Norvegia). Elevul lui Marius Băcilă a concurat în proba de 500 de metri a Diviziei B ocupând, în cele două manşe, poziţia a 27-a, cu timpul 36.14 secunde şi, respectiv, a 30-a, în 36.29 secunde. Pentru patinatorii de la CSM Ploieşti urmează, la finalul acestei săptămâni, participarea la Cupa României de Juniori şi la Campionatul Naţional de Poliatlon pentru Seniori, competiţii ce se vor desfăşura la Inzell (Germania).