Cupa Federației la Oină Senioare are loc la Florești

Comuna Florești va găzdui, în weekend, Cupa Federației Senioare la oină. 

„Dragii mei, weekendul acesta are loc  Cupa Federației Senioare la oină. Cupa este organizată de Federația Română de Oină în colaborare cu Agenția Națională pentru Sport, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Domeniul Cantacuzino, Primăria Comunei Florești și ACS Ambiția Mădălin.

Partidele se vor desfășura pe Domeniul Cantacuzino, astăzi, 7 iunie, între orele 14.00-18.00 și mâine, 8 iunie, între 09.00-12.00.

Vă așteptăm pe toți la acest eveniment minunat care are loc în localitatea noastră!” este invitația lansată de primarul Simona David.