DUMINICĂ PREMIUL AGRICULTURII  

AGRICULTURII  

Conducerea hipodromului îi invită pe turfiști duminică 12 octombrie, începând cu ora 10 la o inedită reuniune hipică care are în cuprinsul ei șapte curse, patru de trap și trei de galop. Se disting Premiile Agriculturii la trap și Jockei Club Român la galop.

Dacă în anii trecuți până anul 1989 la Premiul Agriculturii era prezent la curse ministrul de resort, după  anii ‘90 nu prea sau onorat invitațiile făcute. În anul 2004, fostul viceprimar Ion Iancu a avut o excelentă idee: a combinat hipismul cu târgul de toamnă. La hipodrom au fost amenajate standuri cu produse alimentare, expozitii cu vânzare din clasele de păsări Avis și Galliformes, mustul, vinul fiert și grătarele cu mici au fost din belșug, iar aromele și fumul au influențat evoluțiile cailor și driverilor. Afluența ploieștenilor a una  mare în cele trei zile, iar duminica a fost un adevărat record: mai bine de 4000 de persoane, intrarea a fost liberă. De câștigat a avut și hipodromul pentru că erau prezenți la casele de pariuri mulți concitadini. Cu un borcan de murături în brațe, mai ales doamnele, și-au jucat norocul la curse pentru prima dată.

 

Ultima mare cursă în Europa s-a disputat duminică pe hipodromul Longchamp de la Paris, Arc de Triompe ajuns la cea 105 ediție, cursa debutând în anul 1920. Este cea mai bogată cursă la pungă din Europa, adică 5.000.000 euro. În imensa tribună (capacitate 100.000 de locuri) a fost aproape plină, biletul de intrare a fost de 10 euro, copiii și pensionarii au avut gratuitate. Cei care și-au achiziționat biletul de intrare au primit și un voucher în valoare de 10 euro ca să joace la casele de pariuri. Cele patru braserii și cele cinci restaurante au fost pline, pălăriile doamnelor au atras atenția, Garda Republicană Franceză a făcut spectacol. A câștigat calul deRZYy(11), au venit ordine 11, 17, 4, 1, adică quintă și a fost de 337467 euro biletul.

Vă prezentăm și spectaculoasă cursă unde câștigătorul a fost desemnat numai după examinarea imaginilor video - 2025 Quatar Prix de L'arc (2'37) de la Paris.

 Revin la Ploiești, pentru că în reuniunea de duminică continuă manifestările dedicate împlinirii a 150 de ani de când Regele Carol l al României a înființat Jockey Club Român. Sunt programate trei curse, principală Jockey Club Român la Galop. Vor evolua 22 de cai spre deliciul vitezomanilor turfiști ahtiați după spectacol hipic. Și o ultimă informație, sâmbată 11 octombrie pe arena hipică de la Solvala din Suedia, se va disputa finala Uniunii Europene de Trap ajunsă la ediția 40. Cu un Premiul de 500.000 de  euro pentru cei 12 cai calificați. Marele favorit rămâne calul francez Idao de Tillard câștigător în 2024-2025 in Prix D'Amerique, cea mai mare cursă din lume de trap,care se dispută la Paris. Idao va trebui să înfrunte rezistența suedeză formată din șase cai. Unde am mai auzit eu de șase cai înfrățiți într-o cursă, numai la Ploiești, nu.