REGELE INDIGO 

 Hipodrom

Vrând nevrând duminică am bifat a 12-a reuniune, din acest an, organizată de CSM Ploiești. Pe o vreme rece dar și datorită curselor de galop, tribunele Hipodromului au strâns la start câteva sute de turifști.

În cele patru curse de trap din programul curselor au evoluat 25 de cai.  Vijelie Ști, a fost retras medical, iar din cei rămași un sfert au fost descalificați. Câți dintre actualii proprietari de cai în ziua de joi sunt pe linia de finiș, cu cronometrele, să vadă progresele cailor lor care vor evolua în reuniunea de duminică? Dacă aveți bani de aruncat este plăcerea dumneavoastră.

Campionul zilei a fost driverul Alin Tronari cu două victorii în Premiile Razlin (câștigător în cursă de Derby 1977) cu Hermes CD și în Premiul Răsunet (câștigător de Derby 1991) cu Nedeeya TG și a venit locul doi în Marele Premiul Regal, cu armăsarul Petreuș CD. Felicitări Aline, poate la anul încerci să câștigi Derby-ul dacă cumva se va ține.

În cursa zilei la trap, Marele Premiul Regal s-a impus, cine altul de cât cel mai bun cal de patru ani de pe hipodrom INDIGO, condus excelent de Cristian Salate zis și Mondialul.

A trecut ceva timp de când trebuia să se dispute cursa care desemna campionul cailor de 4 ani, odisee începută în anul 1924. Acei proprietari de cai au boicotat Marele Premiu la Trap a României. Nu s-a luat nicio măsură.
Cred că conducerea Hipodromului are dreptul să faca unele trieri în ceea ce priveste colaborarea cu proprietarii de cai. Din cauza litigiului dintre Primăria Ploiesti și italienii de la Hippodromi en Citta, derby-ul din 2006 nu s-a desfășurat și s-a desfășurat în 2007, chiar dacă caii erau în vârstă de 5 ani

 Trec la cursele de galop unde evoluează vitezomanii. În cele trei curse s-au impus caii, Alinitark în Premiul Ștefan Fălcoianu, în Premiul Gheorghe Racoviță a câștigat Gennaro Arma și în Premiul de Toamnă, Arctic Blast.

Revenire spectaculoasă în corpul comisarilor în persoana domnului Cornel Constantin, un veteran al Hipodromului și o garanție de corectitudine în plus la deciziile comisarilor. Bun venit, Cornel!

Una dintre cele mai mari curse de galop - ARCUL DE TRIUMF -, cursă din Europa dedicată Eroilor căzuți în Primul Război Mondial se dispută duminică, la Paris, pe hipodromul Longchamp, în prima zi de duminica din luna octombrie, cursă ajunsă la ediția 104. La start găsim 20 cai calificați din Japonia, Irlanda, Anglia, Germania și Franța și are o “pungă” de -  atenție - 5.000.000 euro.

La noi mai sunt programate cinci reuniuni anul acesta. În condițiile vremii friguroase care se anunță nu ar fi mai bine ca reuniunile să fie comprimate? Din experiența anilor trecuți, în lunile noiembrie și decembrie mai mult de 60 de turfisti nu vin. Se apropie sfârșitul de an, în toate țările hipice se organizează Seara Campionilor. Anul trecut i-am sugerat, cam din pripă cei drept, directorului Lucian Rădulescu să organizeze, la restaurantul din incinta hipodromului, ceva asemănător pentru toată suflare care merită o dată pe deplin într-un an să aibă o seară a lor. Poate anul acesta.

Următoarea reuniune se va desfășura în data de 12 octombrie -  Premiul Agriculturii.

Sursă foto: https://www.national-magazin.ro/https://www.csmploiesti.ro/ și Marian Pușcaș