Tinerii jucători de la CSM Ploiești au bifat primul succes din acest an
Echipa masculină de volei speranţe „U15” a CSM Ploieşti a participat la cel de-al doilea turneu al său în această ediţie de campionat. Turneul organizat de CSŞ Botoşani a adus pentru băieţii antrenaţi de Adrian Moroianu o primă victorie. A fost, de fapt, o revanşă, scor 3-1, în faţa celor de la CSŞ Buzău care câștiga, în toamnă, cu 3-2. Din grupă mai face parte LPS CSŞ Suceava, care a stat de data aceasta. Lotul utilizat la Botoşani de antrenorul Adrian Moroianu a fost următorul: Gabriel Cardaşol, Iacob Dorobanţu, Luca Georgescu, Iustin Ioan, Horia Ionescu, Lucian Mihai, Liviu Mihalcea, Mario Minculescu, Codrin Simion, Matei Stan, Ștefan Gheorghe şi Tudor Popescu. Turneul al 4-lea se va desfăşura în perioada 21-23 februarie la Buzău, echipa ploieșteană urmând să fie gazda ultimului turneu al grupei, programat în weekend-ul 21-23 martie. Pentru faza semifinală (în care se alcătuiesc 4 grupe a câte 4 echipe) se califică primele două clasate în fiecare dintre cele 6 serii şi cele mai bune 4 formaţii de pe locurile 3.