Sportivă de 16 ani rănită la Campionatele Naționale de Schi de la Azuga, pe o pârtie care nu era asigurată cu plase de protecție

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Sportiva Coronei, Szidonia Lazsadi Racz, 16 ani, a ajuns la spital cu dublă fractură de tibie și peroneu, după ce a alunecat în afara pârtiei, oprindu-se în hidrantul de la tunul de zăpadă, scrie gsp.ro. Incidentul deosevit de grav s-a petrecut la Campionatele Naționale de Schi de la Azuga.

„Szidonia s-a dezechilibrat la o poartă, a încercat să redreseze, însă din păcate i-a zburat un schi, a căzut și-a rupt piciorul și apoi a alunecat în afara pârtiei, oprindu-se direct în hidrant. Din fericire, nu s-a accidentat și mai grav decât a făcut-o la căzătură, însă Doamne ferește de altceva dacă viteza era mai mare...”, a spus, potrivit gsp.ro, Emilian Focșăneanu, antrenor la secția de schi a clubului Corona și cel care a însoțit-o pe sportivă la spitalul din Azuga și ulterior la Spitalul de Copii Brașov.

În semn de protest, schiorii seniori au refuzat să ia startul în proba de miercuri, din lipsa siguranței pe pârtie, se arată într-un comunicat al clubului brașovean.

"Așa se întâmplă, Federația e mereu de vină. Acolo este delegatul tehnic, antrenorul federal Dan Cristea și expertul sportiv Marcel Frățilă. Împreună cu Administrația Pârtiilor, ei au pregătit pârtia din toate punctele de vedere. Înainte de competiție, s-a stabilit de către antrenorii participanți la Campionatul Național și de către juriu că totul este în regulă. A fost un accident care se întâmplă la orice fel de competiție de schi din lumea aceasta.  Fata, la una dintre porți, a rămas pe deal, i-a fugit piciorul. Și-a rupt piciorul și a plecat târâș, pe jos, până la liziera pădurii,  aproximativ 15-20 de metri. Am discutat inclusiv cu antrenorul sportivei, care a fost cu ea la radiografie. El a spus clar că și fata a recunoscut că piciorul i s-a rupt în timpul concursului, la momentul în care a făcut o greșeală tehnică. A fost vorba de o fracțiune de secundă", a declarat Puiu Gașpar, secretarul general al FRSB, pentru gsp.ro.

Oficialul a declarat că "accidentul n-are niciun fel de legătură cu securitatea pârtiei" și a menționat că Federația a luat legătura cu antrenorul și părinții sportive care va fi operată, astăzi, costurile urmând să fie acoperite de FRSB.

Gașpar  a mai spus că juriul de concurs și antrenorii au decis ca această competiție să continue, în ciuda incidentului grav petrecut pe pârtie.

Foto cu caracter ilustrativ

Image
Image