Componenţii echipelor de baschet seniori şi juniori ale CSM BBA Petrolul Ploieşti au fost prezenţi la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploieşti
S-a donat, cu acest prilej, sânge, cu prilejul unei acţiuni cu caracter caritabil. „Cu voucherele obţinute astăzi vom face o donaţie pentru o cauză nobilă, pentru că vrem să dăm ceva înapoi comunităţii care ne susţine, practic, prin suporterii care vin la meciuri. Urmează să vedem încotro se va îndrepta ajutorul nostru, intenţia fiind de a cumpăra anumite produse în funcţie de necesităţile instituţiei respective, fie că este vorba despre cămin de copii sau de bătrâni. Totodată, sper ca această acţiune să ajungă să fie recurentă la nivelul echipei noastre şi, indiferent de băieţii care vor fi în lot, să repetăm acest demers făcut astăzi”, a declarat unul dintre „veteranii” echipei, totodată iniţiator al acţiunii, Vlad Negoiţescu.
Băieţii au fost impresionaţi de interacţiunea cu echipa Centrului de Transfuzie Sanguină, care a avut şi un cadou special pentru sărbătoritul zilei, Răzvan Popa, care a donat sânge în premieră chiar în ziua în care a împlinit 19 ani.
Mulţumim pentru tot!