Echipa masculină de baschet CSM BBA Petrolul a ieșit prematur din Cupa României
CSM BBA Petrolul Ploieşti a pus capăt prezenței în Cupa României după un joc spectaculos, tensionat, cu prelungiri. Rezultatul final a fost 108-102 (36-23, 24-22, 21-17, 17-28, 10-12), insuficent pentru ca echipa antrenată de Mihai Popa să obțină calificarea în faza următoare. Lotul echipei ploieștene i-a cuprins pe: D. Brooks (33 puncte, 3×3, 10 recuperări), K. Cooper (19, 3×3), G. Angelian (17, 3×3), A. Jones (15, 2×3), C. Dinu (11, 3×3, 8 pase decisive), Cr. Cotoară (7), V. Brkic (6), Calenic, R. Movileanu, R. Pătraru, V. Borcan, Al. Şerban. Urmează săptămâna în care se dăstartul în Liga Naţională de Baschet Masculin. Jucătorii de la CSM stau în prima etapă, programată miercuri, şi vor juca la finalul săptămânii, cu SCM Politehnica Timişoara. E meci pe teren propriu, însă nu se poate juca în Sala „Olimpia”, care găzduieşte Campionatele Naţionale de Gimnastică Artistică, aşa că e posibil să se desfăşoare la Blejoi, sâmbătă, începând cu ora 15:00. Nu este o variantă oficială, având nevoie de acordul Federaţiei Române de Baschet. Vom reveni cu detalii.