Bijuterie pe Arena Națională. Prima reușită în Superligă pentru Robert Sălceanu

Sălceanu Petrolul

Petrolul a plecat cu un punct apreciat de pe Arena Națională după golul lui Robert Sălceanu 

Petrolul a continuat seria jocurilor bune din mandatul lui Eugen Neagoe și la capătul meciului cu FCSB. Egalul, 1-1, a venit după un superb gol al lui Robert Sălceanu aflat la prima sa reușită în Superligă.„Pur și simplu m-am găsit cu mingea la picior, am văzut că nu am niciun coechipier pe lângă mine și pur și simplu am decis să șutez, a fost și noroc pentru că a fost deviată de două ori, dar face parte din joc și mă bucur că am reușit să marchez și am adus un punct acasă. Nu m-am gândit că va ieși gol, pur și simplu a fost pe moment. Mai încerc la antrenament, cum simt pur și simplu. Este primul meu gol de la Liga 2 de când am debutat la 16 ani. E foarte frumos, pe un stadion foarte frumos și împotriva FCSB-ului, e o bucurie foarte mare, chiar mă bucur. Probabil contează, dar nu cred că un gol mă propulsează la echipe. Trebuie să fiu constant, să am meciuri din ce în ce mai multe, asta contează cel mai mult, nu un gol. Suntem foarte mulțumiți, rămânem neînvinși, chiar dacă avem o serie de egaluri. Contează foarte mult pentru moral, pentru că am întors scorul la ei acasă, asta ne dă moral pentru meciul următor, să rămânem concentrați, să muncim la fel și să câștigăm neapărat”, a spus Sălceanu, la Digi Sport.Despre Robert Sălceanu a vorbit, după meci, și căpitanul Petrolului, Gicu Grozav. ”E un gol spectaculos. E un copil care muncește mult, are calitate. Sper să ne ajute în fiecare meci, nu ne așteptam. Credeam prima dată că va centra, mai bine că a făcut așa. A dat un gol superb”, a spus Grozav, la „Digi Sport Special”. Petrolul are, acum, 16 puncte și așteaptă cu încredere meciul cu Metaloglobus de pe arena Ilie Oană în jocul din etapa a XVIII-a din acest sezon.