Bornele noului sezon. Cupa României începe pe 25 august

Bornele noului sezon. Cupa României începe pe 25 august

Federația Română de Fotbal a stabilit în ședința din 3 august 2020 a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal datele de start ale noilor ediții ale competițiilor Cupa României, faza națională, Liga 2, Liga 3 și Liga 1 Feminin. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a transmis că acestea ar putea suferi modificări, în funcție de cum evoluează pandemia. Primul tur al fazei naționale a Cupei României, în care participă cele 42 de reprezentante județene, cât și 34 de echipe dintre ultimele clasate din Liga 3, e programat să aibă loc în data de 25 august. ”Referitor la debutul Ligii a 2-a, respectiv Ligii a 3-a, vorbim de 29 august. În același timp, la nivel de Comitet Executiv am stabilit că în fiecare săptămână vom analiza evoluția pandemiei, astfel încât să fim în măsură să susținem sau nu amânarea acestui debut de campionat la nivelul Ligii a 2-a și respectiv Ligii a 3-a.

S-a mai stabilit și ca totate echipele din Liga a 2-a care au promovat sau echipa din Liga a 2-a care are această șansă de a promova în Liga 1 în urma unui baraj, să extindem termenul până în 29 august de crearea unei echipe de junioare Under 15, după cum știți că este obligatoriu pentru echipele de Liga 1”, a spus Răzvan Burleanu.

 

Image
Image
Image
Image