Echipele prahovene au avut parte de un debut favorabil în etapa a IV-a
Dacă CSO Teleajenul Vălenii de Munte a traversat un moment stânjenitor la Titu, unde nu a putut evolua din motive organizatorice, celelalte formaţii prahovene prezente astăzi pe teren au avut, în general, evoluţii apreciate. CS Blejoi a obţinut a doua victorie consecutivă într-un clar 4-1, pe teren propriu, cu Dacia Unirea Brăila. Finalul a făcut diferenţa cu golurile lui Dragoş Gheorghe ş Ely Ionescu. Marca, până atunci, o dublă, Ovidiu Costache. Bine s-au comportat, în deplasare, şi băicoienii de la CSO. Oamenii lui Vali Lazăr au revenit cu o preţioasă remiză de la Braşov, 1-1 cu Kids. A fost o frumoasă premieră, la capitolul goluri, în contul unui tânăr jucător, Alex Rotilă, 18 ani, transferat în această vară de la CSO Comarnic. În fine, garnitura secundă a Petrolului a pierdut, la limită, 1-2, la Râmnicu Sărat cu gazdele marcând ambele goluri din lovituri de pedeapsă. Continuarea etapei aduce, în primul rând, mâine, derbiul de la Plopeni dintre CSO şi CS Păuleşti.