Florin Pârvu a fost prima opțiune a conducerii Petrolului pentru postul deținut până de curând de Liviu Ciobotariu.
FC Voluntari a prezentat, astăzi, un nou partener care se alătură clubului ilfovean în drumul către dorita revenire în primul eșalon. Prezent la eveniment a fost și Florin Pârvu, antrenorul grupării ilfovene. ”Aș vrea să încep prin a adresa condoleanțe familiei lui Florin Marin care mi-a fost antrenor la Dinamo. Un om deosebit. Apoi, îi mulțumesc lui Claudiu Tudor și suporterilor ploieșteni care m-au sunat să revin la Petrolul. Am înaintat această discuție conducerii clubului din Voluntari care a ținut să rămân antrenorul acestei echipe grație contractului aflat în derulare. Nu vreau să vorbesc prea mult despre acest subiect, ambele echipe au meciuri importante la finalul săptămânii. Doar un sincer mulțumesc pentru că mă simt în continaure apreciat la Petrolul. Sper să se găsească repede un antrenor și situația să reintre, rapid, în normal”, a punctat Florin Pârvu. Interesant este faptul că actuala sa echipă, FC Voluntari, dar și Petrolul, vor fi cantonate la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia înaintea jocurilor cu CS Dinamo și, respectiv, Unirea Slobozia!